Ziarista în piesa „Vizita Bătrânei Doamne” de F. Dürrenmatt, Veta din piesa „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, Irene în „Ofertă de serviciu” de Lia Bugnar, Georgette  din „Şcoala nevestelor” de Molière. Acestea sunt câteva roluri, dintr-o listă foarte lungă, pe care Tamara Constantinescu le-a încruchipat. A ales drumul artelor spectacolului, iar mai apoi l-a îmbinat cu un drum unde este nevoie de cerneală şi un alt tip de curiozitate, jurnalismul. Consideră că în ambele domenii, în zona românească este loc de mai bine, speră la un teatru lansat pe o rampă superioară, la un teatru şi mai bun, iar în alegerile sale a fost conştientă de libertatea pe care o are. Astfel nu a rămas doar într-un loc. Am discutat în acest sens cu Tamara Constantinescu atât despre presa culturală din România, cât şi despre teatru. Am fost curioşi să cunoaştem şi îmbinarea celor două domenii.

D.C.: Atunci când spunem Tamara Constantinescu spunem teatru sau jurnalism?

T.C.: Cred că spunem câte puţin din fiecare. Sunt mulţi actori care mai fac şi altceva. Unii scriu poezii, de exemplu. Alţii scriu romane, scenarii de film sau chiar piese de teatru. Au fost actori care, deşi aveau studii de actorie, nu au profesat niciodată, orientându-se spre muzică. Eu îmbin oarecum partea practica cu cea teoretică, pentru că în munca de jurnalist sunt mai degrabă teatrolog, fac interviuri cu oameni de teatru, analizez spectacole de teatru. Nu am făcut niciodată altceva. Nu am scris articole despre alte domenii de activitate. Aşa ca…

D.C.: Cum aţi ales să le îmbinaţi pe cele doua?

T.C.: Sinceră să fiu nu am ales. Aşa a fost să fie. În viaţa ţi se întâmplă şi lucruri la care nu te-ai fi gândit, nu le aveai programate. Pur şi simplu într-o zi m-am gandit că ar fi bine să mai am o meserie. Da, dar care? Interpretasem până atunci câteva roluri de ziaristă, aveam ceva talent la scris, citisem destul de multă literatură şi m-am gândit că aş putea să încerc să urmez cursurile acestei facultăţi. Părea interesantă! Şi aşa a şi fost. Am învăţat cu mare plăcere. Sfătuiesc şi pe alţii să încerce acest lucru, o altă facultate la maturitate. Bineînţeles, dacă le place mult domeniul pe care ṣi-l aleg.

D.C.: Aṣadar, nu v-aṭi gândit că după teatru veţi vrea să faceți jurnalism, dar cum a fost această trecere? 

T.C.: Cum spuneam, nu am ştiut şi nici nu cred că putem vorbi despre „o trecere”. Este un fel de completare. Într-o oarecare măsură se completează una pe cealaltă. Poate părea ciudat, dar aşa este! Jurnalismul teatral completează ceea ce fac pe scenă. Este un dialog, o conversaţie cu oameni de teatru sau o analiză tot a teatrului, a personajelor, a secvenţelor scenice. 

D.C.: Braşov, București, apoi Galați și Iași. Care este povestea acestui traseu?

D.C.: Nu e o poveste prea complicată. În Braşov m-am născut şi am facut primii paşi pe scena Teatrului Dramatic. Iar în celelalte oraşe, sunt instutuţiile de învaţământ pe care le-am absolvit. În Galaţi lucrez ca actriţă, aşa a vrut destinul. Iaşul însǎ a venit tot neprogramat. Începuse moda masteratelor, aşa că m-am gândit să fac şi un masterat în actorie. Acum sunt oarecum obligatorii, prin sistemul Bologna. Şi ca să vezi că nimic nu este întâmplător în viaţa, având şi jurnalismul mi s-a propus să predau la secţia de Teatrologie a Universităţii de Arte din Iaşi. Aşa am devenit şi profesoară. O meserie la care nu mă gândisem niciodată. Am descoperit chiar că îmi place foarte mult. Am deja doisprezece ani de cand fac naveta Galaţi-Iaşi. 

D.C.: Știm ca sunteți si un cunoscut critic de teatru. Cum priviți dumneavoastra teatrul românesc?

T.C.: Nu pot spune că îmi place în totalitate ce se întâmplă acum în teatrul românesc. O anumită superficialitate, periculoasă chiar pentru acest domeniu. Dupǎ 1989 când ni s-au deschis porţile Occidentului, teatrul românesc a cunoscut o revigorare, o deschidere spre nou, spre experimente de valoare, începusem să reprezentăm ceva în Europa şi chiar şi pe alte continente. Din păcate însă, în ultimii ani, am involuat în acest domeniu. Văd cu studenţii spectacole înregistrate până prin 2006. Adevărate capodopere! Dar după 2008, spectacolele cu adevărat bune sunt puţine.

D.C.: Nu este dificil critic fiind să fiţi şi actriţă ?

T.C.: Nu. Mie nu mi se pare dificil. Dar, fiind actrită, nu scriu despre un spectacol, un actor, un regizor dacă nu mi-a placut. Ştiu cât se munceşte pentru o creaţie scenică şi nu mi se pare corect să critic tocmai eu. Dar dacă mi-a placut…

 D.C.: Cum opriți „ochiul judecător” în propriul act?

T.C.: Nu îl opresc. Când sunt în perioada de repetiţii încerc să îmi privesc personajul şi din afară, cu ochii unui critic. Îmi amintesc ce mi-a cerut regizorul şi cât dau eu din toate acestea. Mă ascult, mă corectez, iar după ce l-am descoperit în totalitate criticul dispare şi rămâne numai actorul.  

D.C.: În cariera dumneavoastră ca actriṭǎ şi respectiv teatrolog, presupun că ați întâlnit multe personalități. Care este cea mai memorabilă întâlnire?

T.C.: Sunt multe personalităţi. Nu pot numi, din păcate, numai pe cineva anume, memorabile sunt multe. Cu teatrologul George Banu, cu regizori ca Silviu Purcarete, Petre Bokor, Alexandru Tocilescu, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, iar pentru actori lista este foarte lungă.

 D.C.: Cum priviți presa şi jurnalismul din România?

T.C.: E mult loc şi de mai bine…

D.C.: De ce credeți ca românii nu prea mai consumă presă culturală ?

T.C.: Sunt şi persoane care mai sunt interesate, dar nu într-un număr atât de mare pe cât ne-am dori. Din lipsǎ de timp, de interes şi poate şi din lipsă de cultură. În ultima vreme subcultura este la putere, din păcate. Programele de televiziune cu emisiuni împrumutate din alte ţări, cu orientare spre entertainment,  au „rafinat” gustul publicului spre facil. Faptul că nu prea se mai citesc anumite cărţi de cultură generalǎ absolut necesare, care îţi asigurau un bagaj intelectual, în adevaratul sens al cuvântului, îngreunează  posibilitatea de a aprecia just ceea ce reprezintă o valoare şi ce nu.    

  În prezent o putem vedea pe Tamara Constantinescu şi la Teatrul Dramatic ,,Fani Tardini’’  din Galaţi în piesa  ,,Visul unei nopţi de vară’’ de William Shakespeare în regia lui Eugen Gyemant şi în piesa ,,O asemenea iubire’’ de Pavel Kohout în regia lui Radu Nichifor. Îi puteţi citi şi urmări interviurile şi articolele publicate în Revista „Arta online – teatruuage”, în  revista „Colocvii teatrale”, Editura Artes, Iaşi şi de asemenea în LiterNet.ro. În biblioteci îi putem găsi şi cărţile cu teme teatrale ,,Valenţe ale personajului feminin în teatrul ionescian şi beckettian”, Editura Artes, Iaşi, 2015 ṣi „Călătorii pe firul Thaliei”, Editura Artes, Iaşi, 2016.

Nu rata Festivalul Național de Teatru! De data aceasta…online

La FNT30 veți avea ocazia unică de a revizita istoria festivalului din ultimele trei decenii, online și gratuit!

Ce ai pierdut la Histrioniada?

Dacă ai trecut prin parcul Iulius zilele acestea, iar scena înconjurată de o bandă roșie nu ți-a stârnit curiozitatea în de ajuns de mult încât să te oprești puțin să Citește mai mult

FITPTI se întâmplă! Iată cum se va desfăşura festivalul anul acesta…

Dragi pasageri, iată cum va arăta FITPTI în timp de pandemie!

Cum era pandemia să-mi răpească arta sau Dragoste în vremea Coronei (n-avem)

Poate știu și că nu sunt încă pe deplin sigură, dar momentan, arta m-a servit bine și mi-a oferit exact ceea ce promite: salvare.

Festivalul Internaţional pentru Publicul Tânăr 2020 – Avarie Pandemică

Am participat la FITPTI de acasă şi am urmărit spectacole de teatru de pe scena internaţională. Dacă eşti curios cum a fost, îţi spunem acum!

Anda Tămăşanu ne povesteşte cum e să fii actriţă în pandemie

Te-ai întrebat vreodată cum arată viaţa actorilor acum că teatrele sunt închise? Actriţa Anda Tămăşanu ne împărtăşeşte experienţa ei...

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *