Exercițiu de imaginație
Deschizi ochii într-o beznă totală, cruntă și albastră. Fracțiunea de secundă în care mintea ta încă se mai scaldă-n dulceața înțepătoare a somnului este nimicită brusc de conștientizarea subită a fricii și dezgustului. Te ridici, șovăind, din pat și-ți urmezi veșnica rutină, pierdut într-o verbozitate de gânduri. Scuipi pasta de dinți și un firișor de sânge se prelinge către gaura de scurgere. Ceaiul are prea mult zahăr. Uniforma ți-e șifonată. În mașină, taică-tu îți spune ceva, dar tu nu ești acolo. Te-ai pierdut în bezna ușor diluată, în răsăritul spălăcit. Cobori din mașină și te-ndrepți spre clădirea aia cu aer impozant și rece, pe-al cărei frontispiciu scrie cu litere mari și cu un font ce-ți inspiră orice, numai măreție nu: Colegiul Național Ștefan cel Mare. Parcă-ți vine înapoi omleta pe care-ai mâncat-o mai devreme.
Școală, la revedere. Ești prea departe de visele mele.
Timp de patru ani am fost la profilul matematică informatică intensiv informatică. Întotdeauna mi-a plăcut matematica, iar necontenita întrebare a adulților „Ce-ți place mai mult, limba română sau matematica?” mă cufunda într-o perpetuă oscilație. Alegerea profilului a fost în mare parte ghidată de convingerea că voi beneficia, mai apoi, de o deschidere ceva mai mare către diferite oportunități ori domenii de studiu. Pe de altă parte, liceul la care am învățat a fost ales dintr-un surplus de orgoliu și câțiva stropi de încredere oarbă. Am plecat de la premisa că, fiind cel mai bun și renumit liceu din oraș, există o multitudine de argumente pe baza cărora s-a clădit acest prestigiu. Râd.
“Umilințele erau la ordinea zilei, am auzit de nenumărate ori că nu o să iau bacul, că sunt de la liceul industrial.”
Eram în clasa a noua când, din cauza faptului că aveam părul verde, profesoara de limba și literatura română mi-a spus că mi-a mucegăit creierul, surâzând și privindu-mă cu superioritate. Am plâns. M-a întrebat dacă mi-e rău.
“Din prima zi de liceu până la banchet, n-am fost lăsată o secundă să uit că sunt la profilul de științe sociale, care e mult mai slab decât matematică informatică. «Voi sunteți ăia care stau degeaba, care nu prea le au cu matematica și cu d-astea» râdea câte un profesor aproape în fiecare zi. Nu înțelegeam de ce mai există clasa asta dacă nimeni nu vrea, de fapt, ca ea să existe. Mă simțeam vinovată, la un moment dat, nu pentru că am ajuns aici, ci pentru că nu voiam să mă mut la un profil „mai serios”. Pentru că, deși eram bună la mate și fizică în generală, pur și simplu nu doream să continui pe așa ceva.”
Matematica o făceam cu directorul liceului. Încă din primele ore am fost împărțiți în două grupe: olimpicii și „muritorii de rând”- „muritorii de rând se uitau mai mult prin tablă decât la tablă, pentru că se rezolvau doar probleme de olimpiadă din Gazeta Matematica.” Aici a început căutarea disperată de profesori de pregătire, meditațiile fiind esențiale, dacă voiai să înțelegi ceva și, evident, să nu rămâi corigent. De asemenea, “orele de matematică nu erau doar 4, ca în orar, în unele săptămâni ajungeau și la 10, iar orele de sport, spaniolă, engleză, muzică/desen nu mai existau”. Nu erai încurajat absolut deloc să ai și alte pasiuni în afară de cele legate de materiile predate, ba chiar “directorul se mândrea mereu cu faptul că la noi în liceu școala e pe primul loc și nu activitățile extrașcolare”.
Trupa de teatru a liceului s-a născut fără nicio fărâmă de susținere din partea profesorilor, inițiativa a aparținut în totalitate elevilor. “E foarte trist, în schimb, că toate chestiile astea le-am trăit în liceu într-un proces perpetuu de împins apa la deal doar ca să fac o chestie care îmi plăcea, care mă împlinea. Era, într-adevar, și o nevoie personală să fac teatru sau să mă implic în activități umaniste pentru că însemna total altceva față de ce se preda la clasă, era o metodă de validare personală, un criteriu de valoare individuală.”
Există, în principiu, două tipuri de profesori: “sunt ori ăia cărora nu le pasă ce activități extrașcolare faci tu și reușesc, nu neapărat să te susțină, dar măcar să aprecieze ceea ce faci, și să conștientizeze că există și alte moduri de formare sau dezvoltare și inevitabilii și prea iubiții profesori care îți vor sări în cap oricând dacă nu știi să repeți din cap o formulă matematică că, na, «ai fost la repetiții cu trupa de teatru în loc să înveți la materia mea care îmi mângâie ego-ul ca vibratoarele din 2020 ».”
“De la «lepra liceului», «actorul grăbit», «artistul», spuse în cel mai ironic mod posibil, am ajuns la bac să fiu al douăzecelea pe școală, sau ceva de genu’, dintr-o armată de inteligenți, cică.”
Ștefan, la revedere. Mă duc să-nvăț de la visele mele
În liceu am învățat ce înseamnă să fii umilit în fața clasei, ce înseamnă să se ceară de la tine penibil de mult, în timp ce persoanele a căror îndatorire e să te învețe și să te ajute nu dau doi bani pe tine, ce înseamnă să te culci și să te trezești cu o frică statornică-n tine. Patru ani mai târziu, stau de vorbă cu absolvenți ai aceluiași liceu și-mi confirm pentru a nu știu câta oară faptul că nu am fost singura care-a conștientizat că ceva nu e în regulă și, totuși, m-am complăcut într-o zonă comodă, puțind a tăcere și resemnare.
“Nu îmi regret alegerea pe care am făcut-o în clasa a 9-a și nici nu îmi lasă un gust amar amintirea acestor ani. Probabil fără această experiență nu aș mai fi cea care sunt acum.”
“Dragi profesori, încurajați-vă elevii să muncească cât mai mult pe domenii din afara unui program stabilit de ciclopi și babe comuniste, să se dezvolte pe ei înșiși, să citească, să facă sport, să se disciplineze astfel încât să vadă o evoluție constantă în timp, astfel încât să ajungă la rezultate observabile în personalitatea lor. Înainte de a-i face academicieni, încercați să-i formați ca oameni. Dacă, în schimb, ești profesor de matematică, informatică sau fizică și nu reușești să înțelegi chestiile astea, îți mulțumesc și ție. Oamenii ca tine m-au ajutat să mă dezvolt. Pwp.”
Un colaj de opinii adunate de la elevii Colegiului Național Ștefan cel Mare .
Ediția a 15-a a festivalului Ideo Ideis se va desfășura într-o manieră complet nouă și plină de provocări.
Am văzut câtă bucurie poate emana capacitatea de a-ți mișca liber corpul. De a spune o poveste pe o temă aleasă de tine. De a te distra în timp ce Citește mai mult
Teatrul din Cartier este un proiect inițiat acum 6 ani de către BIS Teatru, un proiect care își propune să aducă mai aproape cultura și teatrul de periferiile mai slab Citește mai mult
Mi se pare că suntem niște ființe sfinte și mizerabile. Avem mult avânt, foarte mult entuziasm. Dar în același timp suntem într-un mediu extrem de obosit, retrograd, învechit care nu Citește mai mult
De-a lungul a şaizeci de minute, spectacolul sibian jucat preponderent în germană (cu intervenţii în română şi maghiară), prezintă cinci poveşti, cinci momente marcante din vieţile a cinci oameni diferiţi Citește mai mult
Festivalul Național de Teatru din 2021 s-a desfășurat online, spre bucuria iubitorilor de teatru din toată țara, oferind un program amplu de reprezentații, discuții, instalații performative și vizuale, conferințe, teatru Citește mai mult
Super tare! Felicitări pentru curajul de a scrie!
Felicitari pentru curaj, sinceritate și sincere păreri de rău pentru ani frumoși irosiți, pentru traumele suferite. Felicitări!
Vesnicile probleme ale unui adolescent răsfățat cu aere de artist: nu e bun ceaiul, omleta îmi dă o stare de greață (nu mi-am făcut-o singură și dacă e făcută de mami nu o apreciez), tati (care mă duce cu mașina la școală, evident) vorbește ceva, dar eu nu îl ascult- drept urmare, mă simt neînțeles și nu doar de el, nu mă înțelege familia, nu mă înțeleg profesorii, nu mă înțelege liceul, sistemul etc. Îmi vopsesc părul verde să vadă lumea că sunt eu neînțeles, artist. Trăiesc zilele în frică, dezgust și ignoranță pentru că nu imi sunt încurajate visurile de a deveni actor într-un liceu teoretic. Grow up. Alege după vocație dacă altceva nu te mulțumește și nu „terfeli” munca nimănui. Putem să ne alegem locurile în care ne petrecem timpul, oamenii cu care interacționăm. Un colegiu teoretic nu te ” condamă” la dezgust zilnic, te formează om pragmatic. Suntem sătuli de oameni care se plâng pe Internet si transformă o părere personală în opinie generală.
Corect, scoala e de cacat din cauza „copiilor fitosi, artisti neintelesi” care isi expun parerea si vor o schimbare.
Clar problema nu este la un sistem futut!
Bravo,ai zis o foarte bine, domnule „Constructiv”!
Nu este vorba de aere de artist, ci este vorba de o lectie de normalitate. In societatea asta este necesar un minim de respect intre membrii sai. Stiu ca multi sunteti viteji, melancolici dupa epoca de aur, disciplina armatei si alte cele, insa din imbecilitatea unora ca voi se nasc generatii cu probleme psihologice grave. Din tineri creativi si visatori, ajung niste tinichele obisnuite sa accepte toate mizeriile pe care le primesc. Si dupa va mirati ca vai doamne, elevii au probleme cu alcoolul si drogurile. Oare de ce? Oare de ce lumea asta are impresia ca la un liceu teoretic se face doar mate si fizica? Romana, limbile straine, psihologia, filosofia, toate sunt discipline la fel de „teoretice” si importante ca cele reale. Dar na… toti au orgoliu de savanti, ingineri si doctori.
Pragmatismul pe care incearca liceele romanesti sa-l promoveze e absolut mecanic si neadaptat la cerintele individului.
Partea foarte proasta e ca liceul nu e loc de invatat, e loc de facut oamenii sa isi doreasca sa ia ore suplimentare, ca un fel de marketing, dar profitand de cea mai vulnerabila parte a societatii – tinerii.
Mai mult, transforma oamenii in rachetute unidimensionale cu ochelari de cal care nu sunt in stare sa accepte nici macar existenta unei opinii diferite de cea proprie.
Ha!
Super constructiv comentariul. Bine argumentat, raportat la context, situație, subiectul articolul și felul scriiturii. Concluzii foarte bine sintetizate și deduse pe baza textului („nu mă înțeleg profesorii, nu mă înțelege liceul, sistemul etc.” – asta a vrut să zică de fapt autorul, mulțumim de lămuriri!). Sunt vizibile abilitățile comentatorului de interpretare și exprimare. Cel mai probabil are cunoștințe în pedagogie și psihologie, cunoaște sistemul, știe cât de (puțin) important este să existe unități de învățământ care să vină în sprijinul elevilor cu adevărat. Și înțelege foarte bine cum funcționează aceste unități, drept dovadă le bagă pe toate-n aceeași oală – „un colegiu nu te condamnă la dezgust zilnic, te formează om pragmatic” (că-s toate la fel). De asemenea, a identificat foarte bine faptul că acest text este o opinie generală și nu una personală (într-adevăr, autorul nici nu vorbește la persoana I singular, primul indiciu că opinia e personală). Atacul nu este deloc la persoană, într-un limbaj frustrat, ci se oferă argumente constructive. Constructiv e cel mai bun nickname.
Sunt de acord. La momentul acesta sunt elevă la liceul respectiv și experiența mea e complet diferită. Da, este greu, dar nu aș fi ales niciodată altceva. Ești responsabil de alegerea făcută și liceul acesta te pregătește pentru viață. Autoarea ar trebui să culeaga impresiile TUTUROR absolvenților, nu doar ale celor ca ea.
Nu ai cum sa regreti singura realitate pe care o cunosti. Toate liceele te pregatesc de viata. Imbecilitatea la Stefan vine de la ideea de elita. Daca ar fi si profesorii, si elevii un pic mai realisti si mai modesti cu ei, ar realiza ca pe zi ce trece Stefanul se duce tot mai la fund. Si asta deoarece este un sistem rigid, neadaptat anului si secolului in care traim. Proiecte, schimburi de experienta, materiale moderne, competitii in echipa si activitati non-formale. Astea te pregatesc de viata reala. Nu niste olimpiade si lectii cu reminescente comuniste. Lumea e aiurea pentru ca noi singuri o facem aiurea. Be smart
Dragă distrugătorule care te crezi constructiv
Pluralul de la sătul este sătui.
Cam slab pregătit pentru un tip pragmatic cu liceu teoretic…
Și dacă crezi că e suficient să te dai dur și lucid, nu ține! Latura ta umană geme asuprita de un orgoliu sub care ți-ai îngropat durerile sufletești! Dacă te minți, nu înseamnă că nu există, ci doar că negi. Disprețul tău suveran față de sufletele deschise și curioase ale tinerilor arată că ai luat șuturi, nu glumă!
Nimeni nu-și bate joc de munca nimănui, eventual acei profesori care se cred mai deștepți decât programa și-și mai și desconsidera colegii, furându-le orele.
Dragi copii, nu vă lăsați! Pământul este al vostru, luați-l în stăpânire! Noi suntem părinții și vi-l dăm mai departe. Iertare, e cam defrișat, poluat și populat cu obtuzi, dar voi o să reușiți, suntem siguri!
Ca simplu cititor al articolului și al comentariilor postate inclin sa sau dreptate de ambele parti, mai ales comentariului dinaintea mea. Dar vremuri sunt altfel, copiii gândesc mai mult, nu mai vor să fie niste roboți. Profesorii sunt aproape tot aceeași, cel puțin educați din era comunistă, dar nici nu vor să fie cu un pas înaintea elevilor săi. Respectul și recunoașterea că toți suntem angrenați în lupta de a fi recunoscuți că egali între noi va fi veșnică problemă. Depinde de la individ la individ cum poate sa se impună și să se afișeze in față. Fiecare din noi am fost elevi și am trăit umilințele astea. Hai sa o mai lăsăm mai moale și stimați profesori tratați elevii tot că oameni, vedeti-i că egali care lupta să ajungă maturi mai buni.
Take this down! Ești wannabe as fuck. Știu că trăim în era în care toată lumea are dreptul să își exprime liber părerea dar, fato ești prea deplasată.
Fato, esti prea deplasata ca ai tupeul sa spui cu voce tare ce altii au tupeu sa comenteze pe la spate ca intr un sistem comunist!
Iarta ne pe noi, domnule Zancu, ca ne permitem sa facem asta in democratie!
Miss you, Ceausescu!😘
Săraca virgula aia, băi intelectualule.
Având în vedere că am folosit o romgleză vai morții ei, nu cred că prin comentariul meu am arătat că vreau să mă dau „intelectual”. Nu sunt. Iti mulțumesc pentru că mi-ai atras atenția, Tudor. Cât pentru domnișoara cu pricina, apreciez curajul tău dar textul tot wannabe rămâne, snowflake.
Ai perfecta dreptate si confirm ceea ce ai relatat, insa cel mai trist fapt este ca aceasta poveste nu este doar a unui liceu sau a unor profesori, ci a multor altora din judet si din toata tara. In momentul de fata sistemul de invatamant din tara asta resuseste sa scoata doar cativa profesionisti (cei care reusesc sa supravietuiasca) si o gramada de tineri care termina liceul fara sa aiba habar ce vor sa faca. Ceea ce lipseste la Colegiul Stefan cel Mare sunt tocmai activitatile elevilor, cluburi de voluntariat, activitati extrascolare, proiecte si concursuri (altele decat cele clasice). Un sistem care nu incurajeaza visele si pasiunile elevilor va scoate niste roboti, niste tineri lipsiti de notiunile de lucru in echipa si creativitate. Din pacate vor fi mereu si sustinatori ai acestui sistem (profesori, parinti si elevi) care, poate din orgoliu, poate din pura prostie, vor continua sa spuna ca scoala „adevarata” este doar cea care se desfasoara ca acum 40 de ani, iar chinul si presiunea absurda „te fac barbat” si sunt necesare. Aiurea.
Ai dreptate în totalitate. Cât am fost în liceu mi se spunea de către profesor că sunt varză la matematică, că cel mai mult am șanse să iau 7 în bac și să ma apuc de învățat că nu se mai poate așa. Nu am învățat pentru ca profesorii să mă laude, ci am învățat pentru mine, și am reușit sa iau 9,95 la Bac fără niciun pic de ajutor de la profesorul de la clasă, eu, elevă de 7 maxim..
La limba engleză 70% din oră profesorul ne lua pe fiecare la rând să ne scadă puțin câte puțin stima de sine, că nu știm nimic, că „dacă vă aude vreun englez nu înțelege nimic din gura voastră”. Și a cui vină ar fi fost asta? A noastră? Sau a lui că nu a reușit să ne învețe nimic. Și cum așa eram toți proști la limba engleză, cumde am reușit să ajung să studiez în limba engleză și să mă înțeleagă toate persoanele cu care am vorbit? Concluzia este că tot aceast dispreț față de elevi reflectă faptul că, de fapt, ei sunt cei nemulțumiți de „reușitele” lor în viață și că, probabil, nici noi nu am merita mai mult.
Singurul lucru pe care l-am învățat de la ei este cum sa nu îți pese de părerile altora, pentru că, până la urmă, toată vorbăria e oglindirea frustrărilor lor. Pwp
Te admir pentru curaj! Mult adevar in cele spuse de tine. Din pacate nu doar la acest liceu de top lucrurile stau asa…. Si la alte licee umilintele sunt la ordinea zilei, așteptarile sunt peste limita umana, cerintele sunt imense, regulile sunt reguli si trebuie respectate… Daca vreunul cu exes de zel isi expune punctul de vedere i se pune,, pumnul in gura ” si cu o nota mica in catalog este redus imediat la tacere. Fiecare profesor crede ca materia lui e cea mai importanta. Despre activitati extrașcolare nu mai indraznim sa vorbim… e o pierdere de timp in opinia lor.Cine mai îndrăznește sa viseze? Apar frustrarile neputinței… axietatea. Eu ca parinte asist neputincios la toate aceste lucruri, pentru ca daca ies din tipar apar repercursiuni. Din copilul visător, plin de speranțe, cu mari așteptări de la oamenii care ar trebui sa-i ghideze pașii si sa-l sustina se tranforma intr-un copil temator, frustrat, trist, fara motivatie si curaj, cu povara neputintei pe umeri.Eu nu imi doresc un copil de 10 pe linie, i-am si zis ca o nota nu o sa-l defineasa ca om, imi doresc un copil fericit si puternic care sa zica ca liceul a fost cea mai,,cool”experienta, ca a cunoscut oameni buni si frumosi, care au contribuit la formarea lui ca om si ca la terminarea lui e gata să-și ia zborul si sa infrunte cu curaj provocarile vietii.
Formidabil OM ATITUDINE și VALOARE !
Mult succes și reusita în ce vrei sa realizezi în viata !!!
ALEGE CE E MAI BUN !
Sandu 1953
Fatuca asta s-a trezit la Cluj ca e prea banala si s-a decis intr-o dimineata sa „rabufneasca” (apropos! Mult timp ti-a trebuit s-o faci, deja e martie) in decalitri de rautati gratuite , frustrari de elevi mediocri(doar aia se plang la liceul împricinat de donșoara de la Pi) .
Emanatia de lirism cinic a atras decalitri , chiar hectolitri!!, de critici din partea elevilor(fosti si actuali) , polemici mai mult sau mai putin impartasite in spatiul virtual(a se vedea pagina ei de fcb) , deci si-a atins scopul: a atras atentia, chiar daca intr-un mod mișelesc, si in sfarsit s-au indreptat reflectoarele asupra ei, dupa 4 ani de mediocritate si obscuritate, caci am aflat de la fosti colegi de-ai ei caci acestea sunt „calitatile”care au caractetizat-o pe ilustra nedreptățită in timpul liceului. Acum a reusit sa stârnească ceva valuri, insa pentru a ramane in lumina reflectoarelor , ar trebui sa faca ceva constructiv, sa se remarce prin propiile actiuni, sa-si dovedeasca valoarea, nu sa castige notorietate prin a împroșca noroi acolo unde ea nu s-a ridicat la standardele dinainte stiute si asumate!!!
….și ar trebui să-și ceară scuze!
Marea majoritate a opiniilor referitoare la voma asta de frustrare scrisă au însumat o curiozitate:” ce naiba te-a ținut acolo pana la final???”….
Aaaa! ORIUNDE in mediul universitar (inclusiv la Cluj, unde e acum autoarea!) dă bine să fii absolvent de „Ștefan cel Mare” Suceava.
Tocmai asta e problema cu CNSCM. Prea multi spalati pe creier si prea multi bolsevici. Fata si-a spus opinia. Si? A spus un adevar cand s-a referit ca respectul in acest liceu este ca si inexistent. Unii profesori se comporta cu tine ca si cum ai fi ultimul imbecil. Standarde, elita, traditii, serios… Mai mare rahat decat puteti voi manca, nu cred ca mananca niciun liceu din Romania. Angajator sa fiu, nici nu m-as uita la un „elitist” din asta infumurat care se simte tare lezat de o opinie postata pe net. Bai, babe comuniste. Treziti-va pana nu e prea tarziu. Sunteti mici, si voi si liceul vostru minunat. Suceava insasi este mica. Nu stiu de ce va dati asa aere de Harvard si Oxford. Sunt profesori si elevi buni la oricare liceu din top 5 Suceava. Dar na, voi sunteti mai cu moț. Cand veti intelege ce inseamna incluziune, respect, solidaritate si munca in echipa, atunci veti deveni un colegiu demn de anul 2020. Pana atunci, va sta bine sub sportiv in topul popularitatii. Btw. Fata a fost apreciata pentru articolul ei. Singurii care s-au simtit lezati au fost niste primate care, daca ar fi avut un pic de decenta, ar fi tacut din gura si nu s-ar fi facut de cacao prin online. Ca doar nu comentau valorile liceului, ci doar nulitatile a caror singura realizare este faptul ca sunt la Stefan.
Unde da, dom’le, bine sa fii absolvent de CNSCM? O data ce ai iesit din Suceava, putin el pasa celorlalti unde ai absolvit. Am terminat facultatea in doua din cele mai mari centre universitare din tara (dintre care unul e la Cluj) si, in afara de faptul ca sunt din Moldova, lumea nu a sesizat nimic ca vai, am terminat la Petru (nu Stefan). Si nici nu ar trebui sa le pese, fiindca nu urmezi studiile liceale la un anume colegiu pentru a-l trece in CV, ca uite boss, am terminat acolo. Praf in ochi. E experienta ta, your shit you gotta deal with.
Si ce au spus tinerii astia in culegea de mai sus (aka articolul prezent) nu sunt frustrari de artisti neintelesi, ci de oameni care s-au lovit de realitate, si anume ca acele meditatii la fizica si acea teroare din timpul liceului nu te-au calificat pentru a fi un supravietuitor. Eventual te poti lauda la facultate cu „Ba, se putea si mai rau. Profii astia de la facultate sunt parfum pe langa ce am avut eu in liceu.” Dar nimic mai mult. Nu tu dezvoltare personala (care te ajuta in ORICE domeniu), nu tu dezbateri, nu tu dezvoltare de gandire critica, nu tu timp de socializat (care nu, nu e doar o pierdere de timp, mai ales in perioada adolescentei), sau de voluntariat (care te ajuta mai mult decat orice meditatie ca sa iti scoti media la fizica sau chimie).
„Voma asta de frustrare” vine dintr-o cruda realitate pe care jur ca nu imi dau seama cat de orb trebuie sa fii ca sa nu o resimti, chiar si din exterior. Exista si profi mai deschisi si binevoitori, dar cand tu esti asaltat de pretentii inutile de Gazeta Matematicii & other bullshit care iti rapesc tot timpul si toata energia, nu-ti mai vine sa te bucuri de adolescenta si de profii faini. Si zice asta cineva care a facut teatru, a fost in consiliul elevilor, a facut voluntariat si a fost activa in diverse organizatii si activitati, si tot a luat 10 in bac la mate. Fara o ora de pregatire, ever, la nici o materie. Fara sa merg la olimpiada (numai acolo unde am vrut sa vad cum e, nu la alea impuse de pretentiile scolii). Fara sa am teme peste teme peste pretentii peste „voma de frustrare”. Si cu angajabilitate 100% din primul an de facultate, pentru ca nu am facut doar liceul, ci aveam si diverse abilitati dezvoltate in timpul liceului + CV.
Si da, n-am fost eleva Stefan, dar lucrez de 15 ani cu elevi din tot orasul, inclusiv de acolo, si e o mare diferenta, si nu una pozitiva. Asa ca frustrarea poate are un motiv intemeiat in spate. Iar la intrebarea „Ce naiba te-a tinut acolo pana la final?” se gaseste raspunsul intr-unul din raspunsurile de mai sus: „Nu ai cum sa regreti singura realitate pe care o cunosti. Toate liceele te pregatesc de viata. Imbecilitatea la Stefan vine de la ideea de elita. ”
Toate scolile au lacune si bube, dar asta nu ne opreste din a scoate la iveala pe cele reparabile, ori tampenia asta de a preda intr-a 3a materia de a 5a si de a face in primul semestru chestii de olimpiada din anul urmator este ceva reparabil, daca mai multa lume devine constienta de problema si se face ceva in acest sens.
Doamne ajuta! Atat mai spun.