Teatrul Bis. O mână de oameni care din 2006 și-au propus să aducă teatrul mai aproape de sibieni. Cafenele, spațiile verzi din cartierele orașului și nu numai. Prin proiecte precum „CoolTura prin cartiere” și „25 de ore de teatru non-stop”și prin reprezentațiile care au loc la un celebru restaurant/cafenea din Piața Mică, prin faimoasa Grădină care te face să te simți ca acasă și prin spectacolele lor adresate tuturor categoriilor de vârstă, Teatrul Bis a reușit să își creeze o identitate fără de care Sibiul nu ar fi la fel acum. Un fel de teatru care nu pune bariere între actori și public, unde poți să te relaxezi vara cu o limonadă sau poate o bere rece, privind un spectacol de la care cel mai probabil vei pleca râzând în hohote sau cu un gol în stomac.

Bogdan Sărătean este membru fondator al Bis, actor, regizor. Este profesor la Universitatea „Lucian Blaga” și în paralel, colaborează cu Teatrul Național „Radu Stanca”. Deși ocupat cu repetiții, mi-a răspuns la câteva întrebări legate de Asociația Bis.

De la ce a pornit Teatrul Bis?

BIS Teatru. Așa ne numim. Ca o prelungire asupra ce credem noi că este teatrul. Sau ce am fi tentați să credem că este. Pentru că asta căutăm, schimbarea unghiului, descotorosirea de ideea că știm cum și ce e teatrul. Găsesc că e greșit cum de multe ori companiile independente se închid singure într-un șablon. Suntem compania X, independentă, facem teatru politic, gata,  nu ne interesează altceva. Spectacolele BIS sunt foarte diferite între ele stilistic. Dar stai să îți răspund la întrebare: de la ce am pornit? De la nevoia de a ne exprima liber. Și totul s-a întâmplat în mod organic. Nu a fost nimic programatic, gata, facem asta. Ne-am întâlnit, asta cred că a fost importantă, întâlnirea. Am avut nebunia de a organiza festivalul-maraton 25 de ore de teatru non-stop (de zece ani facem asta), iar festivalul a fost cel care a generat compania cumva. De la ce a pornit? Uneori am impresia și acum că încă mai suntem în proces de pornire. Ceea ce poate e sănătos.

Cum se raportează oamenii la proiecul vostru „CoolTura prin Cartiere”?

Proiectul s-a numit patru ani la rând TEATRUL DIN CARTIER. Apoi anul trecut, în 2019, i-am schimbat numele în COOL-TURA PRIN CARTIERE. Am realizat la un moment dat că prea puțină lume va veni în spațiile care ne găzduiesc pentru a ne vedea spectacolele, și că poate ar fi mai bine să mergem noi către oameni. La ei acasă, în cartiere. Și ni se potrivește modalitatea asta, deoarece majoritatea spectacolelor sunt relativ ușor de transportat, de adaptat. De multe ori după spectacolul propriu zis stăm la discuții cu oamenii din cartiere, și astfel demersul nostru se împlinește. Cele mai puternice reacții le stârnește în continuare spectacolul nostru NĂSCUT ÎN ’90. Aici diferă gradul și calitatea emoției în funcție de segmentul vârstei din audiență. Nu pot uita imaginea cu puștanul de 16 ani din public care tremura de emoție spunându-ne că el nu a știut că astfel de lucruri s-au petrecut în România (mă refer la documentele video din spectacol, cu mineriade și toate nenorocirile din cel mai gri deceniu al istoriei noastre recente).

Este dificil să fii un teatru independent într-un oraș care e marcat de prezența Teatrului „Radu Stanca”?

Într-un oraș cu pretenții culturale ar fi normal să fie cel puțin zece companii independente, bune, cu activitate constantă. Să se provoace între ele, să existe o concurență benefică, fertilă. Monopolul de orice fel în artă e o apucătură retrogradă, care nu a adus niciodată nimic bun. Aș răspunde că e dificil să fii un teatru independent în orice oraș.

De ce preferați să jucați în spații neobisnuite, cum ar fi cafenele, gradina Bis?

Nu preferăm cafenele. Atrium e altceva, localul cochet din Piața Mică a Sibiului. Pentru că acolo am început, în urmă cu 13 ani. Acolo e casa noastră de îndată ce nu mai putem folosi grădina.

Cu Grădina BIS e o poveste întreagă, e visul nostru care crește. Dar ca să îți răspund, nu preferăm să jucăm undeva anume, doar că deocamdată nu avem sala noastră, cu acoperiș, cu tavan, chestiile alea magice care faca așa încât să poți juca și mai ales repeta și când plouă sau e frig, adică 82% din timp, în cazul Sibiului.

Ce vă motivează să continuați să faceți teatru în condițiile în care nu dispuneți de o finanțare constantă?

Nebunia. În antichitate nebunia era considerată o pedeapsă primită de muritori pentru abaterea de la voința zeilor. Ea reprezenta sensul tragic al vieții. Ha! Te-am închis, nu-i așa? Mai pe șleau spus, suntem nebuni că încă mai facem asta. Punct.

6)După ce criterii selectați spectacolele pentru „Festivalul 25 de ore de teatru non stop”?

Să fie independente. Să fie produse de companii care au activitate cât mai constantă. Dar cel mai important e să ajungem noi la un întreg al maratonului teatral. De multe ori auzim de spectacole care au avut impact, apoi mergem să le vedem.

Pregătiți spectacole și proiecte noi pentru anul acesta?

Ianuarie e luna noastră de lâncezeală. Mocnim. Proiectele, evenimentele, spectacolele. Sper ca cel târziu în aprilie să ieșim cu ceva nou. Vor fi cu siguranță anul acesta spectacole noi, pe care le așteptăm de ceva vreme. Noi nu am uitat că NĂSCUT ÎN ’90 ar trebui să fie prima parte dintr-o trilogie. Și cred că e timpul să descoperim și partea a doua a trilogiei. Viețile noastre ne inspiră și ne dau cheia căutărilor.

Unde vedeți compania în 10 ani?

Cu sala ei de spectacole sau deloc. Dar starea asta de spirit cred că se va păstra mult mult timp în oamenii care au lucrat cu noi, și în cei care au pășit în Grădina noastră.

Spuneți în câteva cuvinte ce înseamnă Teatrul Bis pentru dumneavoastră.

BIS Teatru. Teatrul BIS. Oxigen. Libertate. Dragoste. Sau iubire. Sunt patetic, nu? Atunci hai să mai adăugăm un cuvânt – PATHOS.

Publicul larg n-are de unde ști cum e cu comoara asta – Interviu cu Miruna Runcan despre DMTR

Dicționarul multimedia al teatrului românesc este un site-arhivă creat de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în colaborare cu Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea de Arte din Târgu Mureș. Însumând în Citește mai mult

 „Trebuie să ne facem propriile spații de joacă”-Alin Neguțoiu, despre teatrul românesc

Mi se pare că suntem niște ființe sfinte și mizerabile. Avem mult avânt, foarte mult entuziasm. Dar în același timp suntem într-un mediu extrem de obosit, retrograd, învechit care nu Citește mai mult

Alois, virusul uitării: dincolo de numărul de ”infectați”

Festivalul Național de Teatru din 2021 s-a desfășurat online, spre bucuria iubitorilor de teatru din toată țara, oferind un program amplu de reprezentații, discuții, instalații performative și vizuale, conferințe, teatru Citește mai mult

Sava Cebotari: „Mulţi dintre artiștii din Moldova nici nu consideră companiile teatrale independente drept teatru.”

„De la bun început, Sava mi s-a părut genul de om care face lucruri, chiar și atunci când circumstanțele nu îl încurajează neapărat. Așa că, profitând cumva de contextul pandemic Citește mai mult

Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois sau despre hăul amintirilor noastre

Cineva spunea odată că singurul lucru care rămâne în urma teatrului este ceea ce se scrie despre. Astăzi aparatura ne oferă posibilitatea de a putea vedea și peste o sută Citește mai mult

Feminitatea Medeei în zilele noastre

Medeea este mărturia suferințelor feminine într-o lume în care ele sunt conduse, nu lăsate să conducă, este ca un prospect la care urmașii să se întoarcă pentru a învăța despre Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *