Iriana Cuconu este o adolescentă pasionată de film la început de drum, căreia recent, prin câștigarea unui concurs organizat de SUPER, i s-a oferit posibilitatea să participe la câteva workshopuri în acest domeniu. În final, participanții, organizați pe grupe, au realizat un scurt-metraj cu tema revoluției. Luându-i interviu Irianei, am urmărit să surprind ce înseamnă să intri într-o lume complet nouă. Timid, e adevărat, și cu pași mici. Însă, aceste prime experiențe sunt și cele mai importante, cele mai pline de entuziasm.

Așadar, vorbim amândouă în camera ei, alături de Noc (o pisică neagră), de cănile cu ceai aromat și de pick-up-ul de la care se aude John Lennon.

I. D.: Pentru început, aș vrea să știu cum vezi tu Bucureștiul.

I. C.: Am avut mult de umblat pentru filmări, am mers cu metroul, ne-am și pierdut de câteva ori, deci am avut ocazia să-l cunosc. După workshopurile SUPER, mi-a devenit mai puțin antipatic, mi se pare mai prietenos. Însă, e în continuare un oraș care mănâncă oamenii. Fiecare individ parcă e o jucărie învârtită cu cheița. Toată lumea merge robotizat, vorbind la telefon, fără să zâmbească sau să se oprească să analizeze ceva. Chiar asta a fost și o temă pe care am discutat-o săptămâna asta: faptul ca mereu ne grăbim undeva. Cu toate astea, colegilor mei le-a plăcut energia orașului. Poate e o diferență de percepție.

I. D.: În ce au constat workshopurile SUPER?

I. C.: Tema principală a fost revoluția și în jurul ei s-au desfășurat toate atelierele. Primul, în ziua în care am ajuns, a fost despre poezie cu Andrei Doșa. Am citit și interpretat niște poezii, el fiind foarte deschis la ideile noastre, poate și pentru că erau creații cu rimă albă, mă gândesc, greu de descifrat. Apoi, am avut 15 minute în care să scriem și noi ceva, inspirați de povestea cu care am venit, de revoluție și de ce am citit. 

Al doilea a fost cu Flavia Dima, care a terminat Facultatea de Jurnalism și care continuă acum pe critică de film. Ea a împărțit atelierul în două: pe diferența dintre reprezentare și reconstituire. Ne-a arătat niște fragmente de film, punând pauză din când în când și vorbind despre cadre. Ne-a arătat cât de importante sunt recuzita, la cel mai mic detaliu, ritmul cadrelor sau cum e poziționat personajul. Și ea, la fel ca și Doșa, nu ne critică, ascultă ce spunem, iar asta mi-a plăcut foarte mult. A doua parte, a fost despre documentare, despre Holocaust (unul cu imagini de arhivă și cu Auschwitz acum, altul cu oamenii care au supraviețuit). Am vorbit despre diferența de impact.

Duminică, a fost întâlnirea cu Radu Jude. Am reținut faptul că el nu venise cu nimic pregătit. Ne-a spus că de o săptămână se gândește la ce sa vorbească cu noi, dar niciodată nu știe cum sa abordeze tinerii. Așa că pur și simplu i-am pus întrebări și a răspuns la ele foarte sincer. Asta ne-a plăcut tuturor când am ieșit din sală: ne-am spus „ce om modest”. Ne-a povestit că odată, a mers la doctor, a așteptat foarte mult până să intre să îl consulte, iar cineva l-a întrebat: „De ce nu i-ai zis ca eşti regizor? Că ești Radu Jude?”. El a zis că regia sau actoria sunt doar alte meserii, chiar dacă implică o vocație și țin din domeniul artei. Nu ar trebui să fie tratat altcumva. La sfârșitul zilei, încă se întreabă cum ajută el oamenii prin filmele sale.

În final, am avut și o zi de filmat, o zi de montat, una de retușuri și apoi am prezentat participanților și coordonatorilor scurt-metrajul.

I. D.: Tu ce ai vrut să afli de la Radu Jude?

I. C.: L-am întrebat cum i se pare lumea cinematografiei acum comparativ cu ce se aștepta să găsească când era la liceu, deci înainte să intre în facultate. Am impresia că vedem filmul și teatrul într-un mod foarte romantizat, în ideea că dacă intri în lumea asta, te desparți imediat de cotidian. Mi-a zis că da, asta e impresia la început, dar că ne trezim un pic la realitate când ieșim din facultate. La început, când era încă asistent de regie, avea impresia că va întâlni doar lume plină de verva de a crea, inclusiv cei care lucrează la lumini, la sunet. Totuși nu e totul atât de magic. Unii oameni vin la lucru fără dorința de a se implica în vreun mod.

I. D.: Cum te simți acum, după experiența asta? Ești mai încrezătoare?

I. C.: Da! A însemnat mult pentru un om care s-a trezit într-o zi că vrea să facă film și nu știe ce-i cu viața lui. Toată lumea cinematografiei îmi părea cumva fictivă, foarte departe, ceva în genul „Mamă, oare cum e în Hawaii?”. Prin practică, am ajuns să nu-mi mai fie așa frică. Am înțeles că totul se învață, că nu te naști cu cunoștința de a umbla cu o cameră și chiar dacă am pus mai târziu decât restul mâna pe o cameră sau am avut un pic mai târziu curajul să-mi pun o idee în imagini, mi-am dat seama cât de mult mai am de invatat si în sfârșit mă bucură, nu mă sperie.

Atelier de teatru. De la un click la 2 metri distanță.

Te-ai plictisit de stat în casă? Vrei să te deconectezi un pic de la starea de amorțeală și să înveți într-o atmosferă prietenoasă? Vrei să afli unde poți să te Citește mai mult

Descâlcind rasismul justiţiei americane cu Ava DuVernay

Ava DuVernay este un nume din ce în ce mai pregnant în lumea filmului american,o deschizătoare de drumuri pentru femeile de culoare şi o artistă hotărâtă să aducă experienţa comunităţii Citește mai mult

Jurnal de TIFF

Tiff-ul de anul acesta m-a ajutat să văd că românii sunt civilizați, că pasiunea pentru film e acolo, îmbibată adânc, că arta în general își va face loc în orice Citește mai mult

Miracolul din celula 7 sau despre elefantul din ghiozdan

Perpetuăm o cultură a fricii în timp ce pe alocuri se trâmbițează corectitudinea politică și anumite mișcări încearcă să ne îndrume spre o practică mai sănătoasă care ar trebui, de Citește mai mult

Irreversible sau despre cum timpul distruge tot

Deși începe cu finalul dezastruos, Irreversible nu te face să te simți de parcă, năpădit de-un impuls subit, citești ultima pagină din cartea care ți-a ros curiozitate pentru zile-ntregi. Dimpotrivă, Citește mai mult

Layla M. – identitate, revoltă, radicalizare

Când un element al identităţii noastre ne garantează nerespectarea unor drepturi, elementul respectiv devine definitoriu, identitatea noastră devine disproporţional ataşată de eticheta care ne dezavantajează.

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *