Încă de când sunt în tren, tipul din fața mea, un ins de vreo patruzeci de ani, în blugi și inițial absorbit de ecranul smartphone-ului nu chiar de ultimă generație, își scoate din rucsac o carte destul de groasă intitulată „Complete guide to Romania.” Turnul cu ceas e pe copertă. „Romania” – cum să faci acest spațiu să fie turistic și cum să-i faci pe turiști să nu-l ia, cu superficialitate, drept un spațiu turistic?

Grupuri de japonezi de vârsta a treia, cu pălării pe cap și umbrele pentru a se apăra de soare filmează panoramic cu micile lor tablete în huse de piele. Niște anglofoni fără o dicție excelentă rostesc cu entuziasm la terasa de la Hotel Boulevard: „Transylvanian Gulyaș!”. Spaniolă cu un accent ciudat, italiană melodică și, probabil, suedeză pe străzi.

Sighișoara. Oraș medieval, de o plăcere estetică ieșită din comun. Colorat, îngrijit și liniștit ca un imens decor de teatru nefolosit sau izolat. Urme vizibile peste tot lăsate de sași – cei mai mulți au plecat după ’89, iar cei mai mulți rămași se află în vechiul cimitir de lângă Biserica din Deal, la care ajungi urcând 176 de trepte din lemn.

Peste tot pe străzile orașului, magazine de suveniruri în care Dracula nu lipsește de pe niciun tricou, magnet de frigider, de pe nicio cană sau hartă. Dracula, reprezentat uneori prin fața mai mult sau mai puțin prelucrată pe care ne-am obișnuit să i-o atribuim lui Vlad Țepeș, bucură turiștii încântați de adrenalina pe care le-o oferă idea mușcatului de gât în scopul băutului de sânge. Sexy sau nu, e adevărat. Personajul unui autor irlandez, Bram Stocker, aduce anual, într-un spațiu atât de multicultural cum e Ardealul, mii de turiști fascinați de contele pe care dinții imenși îl împiedică să-și lipească, cum e firesc, buza de sus de cea de jos.

„DraCOOLa Forever.” „BRRRan Castle” (cu toate că Bran e, conform Google Maps, la doar 139 km de Sighișoara). Dracula într-un glob de sticlă (de fapt, de plastic), ca cele de Crăciun, pe care le zgudui ca să ningă. Dracula într-o piramidă transparentă umplută cu apă. Măști din cauciuc care te fac să transpiri și să te sufoci numai privindu-le. Căni cu fața lui hidoasă și ieftin confecționată; nici nu e nevoie să-ți torni cafea în așa ceva, de dimineață, ca să te trezești. Alte căni cu un frate din punct de vedere estetic al lui Dracula, cu un penis în erecție în loc de nas; ce-i drept, cine n-ar vrea să bea dintr-un cap sec, al cărui obraji țin și loc de coapse? În fața unei astfel de calități artistice superioare, e normal să ți se facă părul măciucă.

Într-un mic pasaj din apropierea unei pancarde pe care scrie

„Intrați în camera de tortură

Adulți – 4 lei

Elevi – 1 leu”,

se află un alt magazin de suveniruri. Tricourile atârnate tremură în vânt ca o gașcă de fantome, iar, în interior, pe lângă nelipsitele căni, desfăcătoare de sticle și carnețele scandalos de scumpe (30 de lei), se găsesc și bibelouri. În același stil erotic ieftin, o statuetă cu Dracula în haina sa cu guler înalt care ulterior l-a inspirat vestimentar și pe Fuego, ținând în brațele sale un pic prea albe o femeie goală, cu capul lăsat pe spate și gura deschisă nu știm dacă de plăcere sau de spaimă. Dracula n-o privește. Gura lui tot nu se închide din cauza danturii. Da, încep să accept că unii oameni au așa ceva în casele lor. În sufragerii pline de astfel de lucrări rarisime adunate din toată lumea sau în crame rustice în care beau la lumina focului de sobă. Nu mi-e greu să-l văd pe Dracula lângă un biet Tutankhamon suit pe o cămilă. Încerc să mi-i imaginez pe acești oameni. Occidentali, asiatici, americani sau de pe orice continent, nu din cea mai înaltă clasă socială, cu eșecuri în viața personală, care au început să călătorească pentru a se cultiva, descoperi sau îmbogăți spiritual. Nu au simț estetic, iar curiozitatea lor nu se extinde mai departe de limitele distracției și ale amuzamentului. Caută „enetratainment”, alcool ieftin și să li se facă pielea de găină de la povestea cuiva a cărui specie se îngrozește în prezența usturoiului. Pentru ei, România e o țară exotică. O călătorie aici le aduce un avantaj în competiția infantilă în care se află cu prietenii lor de aceeași speță.

O mamă își fotografiază copilul suferind de Sindromul Down lângă un manechin oribil, o altă reprezentare a lui Dracula, de data asta de la intrarea „Casei Groazei.” Îmi zic că hidosul ăsta în niciun caz n-a condus Atacul de noapte.

În București, fața lui Dracula o concurează pe cea a lui Ceaușescu în magazinele de suveniruri. Castelul Bran bate Casa Poporului. Nu, nici comunismul nu poate concura cu așa ceva. Vărsarea de sânge și roșul comunismului nu reprezintă un punct atât de mare de interes pentru că nimeni nu mușcă pe nimeni și nu există un roman celebru pe tema asta. Cu toate astea, cred totuși că e bine că străinii preferă sângele ficțional al lui Bram Stocker și nu pe cel real al comunismului.

Da, mulți oameni vin în România pentru personajul unui irlandez. Ce explorează? Cu ce se întorc? Cu o cană pictată stângaci care să le amintească de un spațiu care i-a distrat și pe care nu l-au cunoscut niciodată.

Ne-am obișnuit să privim străinii cu respect. Ca și cum toți ar fi reprezentanții civilizațiilor înfloritoare în care s-au născut. Ne-am obișnuit să-i admirăm, să-i credem mai cultivați, mari descoperitori cu gusturi rafinate. Dar se poate spune că kitsch-ul e, poate nu universal, dar sigur planetar; dacă așa ceva nu s-ar vinde, cu siguranță nici nu s-ar produce.

UNiți pentru tineri – află ce este Asociația Tineretul ONU din România

Pace, justiție, egalitate și demnitate: ești curios să afli cum implementează Asociația Tineretul ONU din Cluj aceste valori? Keep reading....

Jurnal de voluntar: O poveste despre copiii speciali

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Hai să-i facem pe migranții din România să se simtă acasă! Un proiect marca LADO

Liga Apărării Drepturilor Omului este o organizație non-guvernamentală care are misiunea de a apăra și de a promova drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi principiile democraţiei.

Jurnal de voluntar: Povestea mea de voluntar – „Un nou început!”

Cum era treaba cu...să faci în fiecare zi ceva de care ți-e frică? Ei bine, mie mi-a fost frică de liceu, până cand mi s-a dăruit ceva!

Hei, pisi! Hai la expoziţie să te-nvăţ despre hărţuirea stradală!

Ilinca Prisăcariu ne povesteşte despre proiectul Hei, pisi!: "Nu m-am așteptat să mă sune părinți care să își exprime entuziasmul pentru faptul că copiii lor participă la un astfel de Citește mai mult

Jurnal de voluntar: O zi de intervenţii la SMURD

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *