ÉVA IMRE în rolul lui Lulu

Spectacolul Lulu s-a jucat în sala mare pentru un public restrâns, poziționat pe locurile din fața scenei. Parcă aș fi fost într-un teatru independent, pentru că simțeam aceeași apropiere și intimitate. Am urmărit un spectacol clasic de teatru și am apreciat că n-a încercat să atragă prin extravaganță.

Lulu este despre o femeie interpretată de Éva Imre, care încearcă să-și îmbunătățească condiția socială prin intermediul frumuseții pe care o deține. Ea vrăjește bărbații seducându-i, mințindu-i, iar ei obțin ce au nevoie: putere. Masculii profită de ceea ce femeia le oferă și și-o însușesc într-atât, încât îi schimbă și numele. Astfel, Lulu este pentru secretarul de stat – Eva, pentru pictor – Katia, pentru redactorul șef – Mignon. Dar protagonista nu numai că-i folosește pe bărbați, ci le și provoacă moartea atunci când nu mai are nevoie de ei. Ba mai mult, Lulu o înnebunește și pe Contesa Martha Geschwitz, o lesbiană care o idolatrizează și, în cele din urmă, vrăjește publicul.

ZSOLT BOGDÁN în rolul lui Jack
sursa: www.huntheater.ro/

Înainte de a contura importanța textului (scris de Frank Wedekind în 1894) pentru societatea contemporană, trebuie să vorbim despre Brecht, pentru că tehnica folosită în acest spectacol este bazată pe efectul distanțării. Înainte de a începe spectacolul, actorii, plini de viață, te invită să-ți ocupi locul; parcă îți spun: „Eu sunt actor, urmează să interpretez un rol. Să nu uiți asta!” Atunci când un personaj moare, actorul care îl joacă se înclină și iese în aplauzele spectatorilor. N-ai cum să uiți că ești la teatru. Exact așa cum plănuia Brecht, publicul va avea întotdeauna un ochi critic activ, care să analizeze spectacolul nu doar prin prisma poveștii, ci și prin cea a mijloacelor tehnice folosite. Astfel, chiar și modificarea decorului devine un deliciu vizual, iar admirația nu se manifestă față de personaj și cât de bine este conturat, ci față de actor și cât de bine joacă. M-am surprins de multe ori exclamând în gând „Cât de frumoasă este Éva Imre!”, în niciun caz „Cât de frumoasă este Lulu/Katia/Mignon!”.

IMOLA KÉZDI în rolul Contesei Martha Geschwitz, ÉVA IMRE în rolul lui Lulu
sursa www.huntheater.ro/

De ce se întoarce Enikὄ Eszenyi la acest text? Ce are în comun femeia de atunci cu cea de acum? Pentru că astăzi bărbații nu mai mor pentru femei, iar femeile (în mod normal) nu mai renunță la propria lor persoană (chiar și în aparență) pentru a-i mulțumi. Dar este, totuși, ceva impregnat în mintea sexului feminin și ceva de care se folosește, chiar dacă la un nivel mai subtil, pentru a obţine ceea ce îşi doreşte. Nu degeaba se spune că femeia este cea mai bună manipulatoare. Pentru ea, întotdeauna va exista alternativa seducției dacă nu merge „de bună voie”. Evident, asta îi poate produce plăcere, dar nu înseamnă că îi convine să existe această variantă. Și aici ajungem la adevăratul motiv: femeia este încă privită ca un obiect, ca un bibelou pe care, dacă este bine îngrijit, ți-e mai mare dragul să-l admiri. Altfel privești un domn care intră în sală alături de o femeie finuță, elegantă și atrăgătoare, decât dacă intră alături de una îmbrăcată fără gust care face glume obscene și râde prea zgomotos. Ambele sexe sunt vinovate de acest principiu social existent de atâta timp în majoritatea lumii.

Spectacolul este constant dominat de tensiune sexuală, dar niciodată vulgar. Te incită, îți provoacă imaginația prin permanentul joc de putere dintre cele două sexe, prin muzică, decorul grandios și costumele în culori puternice fără a-ți arăta nimic indecent. Publicul, format majoritar din adolescenți, reacționează la fiecare gest cu subînțeles și, uneori, la glume. Spun uneori pentru că, deși au fost multe acțiuni comice de calitate, altele mi s-au părut prea vechi și într-un limbaj oarecum mort.

Privit în ansamblu, Lulu a fost despre femeie și, implicit, despre mine. N-am avut nevoie să empatizez și nici n-aș fi putut s-o fac, dar am rămas cu întrebări importante despre propria mea persoană: cât de departe pot merge pentru a obține ce vreau? Cât va mai dura până scopul femeii nu va mai fi să încânte, ci pur și simplu să fie? Mi-ar plăcea ca femeia să ajungă să fie fără să încânte?

Lulu: ÉVA IMRE
 Schigloch, tatăl lui Lulu: ÁRON DIMÉNY
 Dr. Goll, secretar de stat: ATTILA ORBÁN
 Dr. Franz Schöning, redactor șef: MIKLÓS BÁCS
 Alwa Schöning, fiul lui, scriitor: LORÁND FARKAS
 Eduard Schwarz, pictor: GÁBOR VIOLA
 Contesa Martha Geschwitz: IMOLA KÉZDI
 Rodrigo Quast: LORÁND VÁTA
 Marchizul Casti-Pani: BALÁZS BODOLAI
 Puntschuch, bancher: ÁRON DIMÉNY
 Madelaine de Marelle: CSILLA ALBERT
 Mr. Hopkins: ERVIN SZŰCS
 Kungu Poti: ERVIN SZŰCS
 Jack: ZSOLT BOGDÁN
 Bob: PÉTER ÁRUS
 Kadéga: TÍMEA GYENGE
 Medic, polițist: ALPÁR FOGARASI


regia
ENIKŐ ESZENYI decorul
HELMUT STÜRMER costumele
JUDIT PUSZTAI luminile
BALÁZS CSONTOS dramaturgia
RÓBERT VÖRÖS muzica
DÁVID MESTER asistent de regie
ALPÁR FOGARASI asistent costume
GYOPÁR BOCSKAI regia tehnică
ENIKŐ ALBERT, RÉKA ZONGOR

Text original (1894); Libret clujean (2019) de Enikő Eszenyi și Róbert VörösTraducerea în limba maghiară: András Forgách

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *