Crăciunul a trecut, zăpada – puțină cât a fost – s-a topit, luminițele colorate ale orașului s-au stins, noul an și-a făcut debutul, iar acum oamenii mari și mici sunt trimiși înapoi în rutina cea de zi cu zi a vieții cotidiene.
Cum putem împiedica această rutină să ne acapareze și epuizeze? Cu mici pauze de relaxare.
Anul 2020 a început promițător, cel puțin din punct de vedere cinematografic. La decernarea premiilor Oscar, din data de 10 februarie, au răsunat numeroase titluri câștigătoare precum: „Parasite”, „Joker”, „Once upon a time…in Hollywood”, „Marriage Story”, „1917”, „Ford vs Ferrari” și, desigur, „Little Women”.
Într-o lume în care fanii Game of Thrones caută, încă, să își vindece dezamăgirea ultimului sezon, cu o altă adaptarea cinematografică, Greta Gerwig aduce pe marile ecrane, încă o dată, celebra poveste a autoarei Louisa May Alcott.
Ne dăm seama că ne aflăm în fața unei reușite cinematografice din momentul în care ne coborâm privirea asupra distribuției formate din: Saoirse Ronan, Timothée Chalamet, Florence Pugh, Emma Watson, Eliza Scanlen, Laura Dern, James Norton și Meryl Streep.
Aventura a patru fete
Clasicul roman al autoarei americane, structurat în două părți: Little Women (Micuțele Doamne) și Good Wives (Neveste Bune – din păcate netradus în limba română), prezintă viața a patru tinere domnișoare – Meg, Jo, Beth și Amy – în timpul războiului civil izbucnit în America, între 1861 și 1865. Cele patru sunt fiicele doctorului March, trimis să lupte pe front. Odată un om înstărit, acesta și-a pierdut averea în încercarea de a-și ajuta un prieten aflat la ananghie. Încă de la începutul romanului, ne este prezentată imaginea a patru fete ambițioase și jucăușe, alături de o mamă grijulie și iubitoare, într-o casă modestă și călduroasă. Aventura romanului începe cu joaca de-a pelerinii:
„Niciodată nu suntem prea mari pentru așa ceva, le spune mama lor, doamna March, pentru că este un joc pe care îl jucăm mereu într-un fel sau altul. Poverile noastre sunt aici, drumul se așterne în fața noastră, iar dorința de bunătate și de fericire ne călăuzește prin multe necazuri și greșeli către pacea care este un adevărat Oraș Celest. […] să zicem că o luați de la capăt, dar nu în joacă, ci de-adevăratelea, și vedeți cât de departe puteți ajunge.”
Astfel începe povestea ce le va conduce pe fetele March printr-o mulțime de aventuri nebănuite. Traseul lor, de la copilărie spre viața de adult și căsnicie, este o întreagă poveste despre maturitate, iubire și curajul de afirmare. Romanul Louisei May Alcott a apărut în 1868, la cererea editorului Thomas Niles care dorea o poveste „despre și pentru fetițe”. La baza acțiunii stau adevăratele peripeții ale autoarei alături de surorile sale.
Ecranizarea Gretei Gerwig îmbină într-un mod inedit cele două părți ale romanului, a doua desfășurându-se la o distanță de șapte ani.
Povestea personajelor
Acțiunea filmului începe, astfel, cu viața de adult a tinerelor doamne. Jo March (Saoirse Ronan) își începe debutul de scriitoare, publicând proză scurtă într-o revistă, dar este de asemenea profesoară. Pe Meg March (Emma Watson), sora mai mare, o regăsim ducându-și proaspăta viață de familie alături de soțul ei, John Brooke (James Norton) și cei doi gemeni ai lor, într-o casă sărăcăcioasă, însă plină de iubire ;Beth March (Eliza Scanlen) este răpusă de boală ; iar pe Amy (Florence Pugh), cea mai tânără March, o găsim într-o călătorie prin Franța alături de mătușa sa (Meryl Streep), unde îl întâlnește pe Laurie Lawrence (Timothée Chalamet), prietenul lor. Pe acesta îl găsim într-o schimbare destul de drastică, din băiatul aspirant, implusiv, plin de vise fără planuri, galant, generos și respectuos. Laurie cel de acum este un pierde-vară prin Paris, un pierde-nopți cu domnișoare, strică petrecerea la care fusese cu drag invitat de vechea sa prietenă și vecină, Amy, și pare prins într-o relație suficient de serioasă cu băutura. Astfel, ne întrebăm pentru toate personajele, dar mai ales pentru el : cum a ajuns în punctul acesta ? Curiozitatea e stârnită cu iscusință. Întâmplările vechi de trei ani intervin pentru a oferi un fir roșu narațiunii. Prezentul este reprezentat prin nuanțe gri, iar anii precedenți, sub forma amintirilor, sunt înfățișați distinctiv, în nuanțe calde, aurii.
Fetele March locuiesc alături de mama și servitoarea – mai mult prietena – lor, Hannah; într-o casă mică, departe de oraș. Laurie locuiește în casa impunătoare de vis-à-vis, alături de bunicul său, bătânul domn Lawrence. Greta Gerwig accentuează diferența socială dintre cele două familii vopsind micuța casă în gri, iar conacul Lawrence în alb.
Marile teme abordate sunt: familia, iubirea, generozitatea, recunoștința și feminismul.
Autoarea și tânăra Jo
Louisa May Alcott a fost o scriitoare feministă care nu s-a căsătorit niciodată. Și-a dorit un astfel de final și pentru protagonista romanului ei, Jo. Tânăra Josephine este caracterizată ca fiind băiețoasă, îl înghiontește pe Laurie când acesta îi oferă brațul, își poartă părul despletit, nu e atentă la manierele sale, îi place teatrul și îi place să scrie, se opune căsătoriei, dorind mai cu ardoare să își facă un rost în viață. Un final în care Jo devine scriitoarea de success, necăsătorită, ar fi fost mult mai plauzibil, însă un astfel de final era mai mult decât inadmisibil în vremea în care Alcott și-a publicat lucrarea, prin urmare a apărut personajul profesorului Bhaer (Louis Garrel). Un domn ce e luat în râs de scriitoare, caracterizat ca fiind neplăcut privirii, critic la adresa scrierii domnișoarei March și, deși profesor, neavând un țel prea măreț în viață. Pe măsură ce Jo se apropie de publicarea romanului său, ecranizarea se apropie de final. Autobiografia prezentă în povestea autoarei se contopește cu realitatea ficțională a filmului,conducând spre o încheiere originală și hilară, odată cu apariția capitolului „sub umbrelă”. Jo este nevoită, asemenea autoarei, să își mărite protagonista, ajungând ea însăși – ca personaj – să se căsătorească. Regizoarea Greta Gerwig își transmite, într-un interviu, dorința de a creea un deznodământ ce – fără a se distanța de povestea originală – prezintă situația într-o modalitate ce i-ar fi putut fi pe plac autoarei Alcott, ținând cont de libertatea secolului XXI.
Despre drepturile femeii în acea vreme vorbește și Amy, susținându-i lui Laurie un discurs puternic în care îi spune că o căsătorie reușită este singurul lucru pe care o femeie îl poate stăpâni. Amy nu se consideră un geniu artistic, deși are talent, în timp ce majoritatea oamenilor refuză cumpărarea unui tablou semnat de o femeie. Nu are dreptul să muncească pentru traiul său, nu asemenea unui bărbat, iar în urma căsătoriei banii ar aparține soțului ei împreună cu copii și cu toate bunurile lor.
Jo, într-o cădere nervoasă, dăruiește un discurs magnific despre felul în care femeile sunt tratate ca obiecte, ignorate pentru toate pasiunile și talentele de care dau dovadă. „Sunt sătulă să aud că iubirea e singurul lucru pentru care e potrivită o femeie” spune ea. Discurs ce are ecou încă, în secolul al XXI-lea.
Micuțele Doamne, în regia Gretei Gerwig, este o ecranizare reușită, plină de imaginație, și a strălucit, cu toate că a făcut față unei mari competiții: adaptarea, din 1994, în regia lui Gillian Armstrong, cu Winona Ryder în rolul lui Jo și Christian Bale în rolul lui Laurie.
Filmul a avut premiera în 7 decembrie 2019, la New York; și în 7 februarie 2020 în România.
Premii:
- Premiul Oscar pentru cele mai bune costume – Jacqueline Durran
- Premiul Criticilor pentru cel mai bun scenario adaptat – Greta Gerwig
- Premiul Societăţii Naţionale a Criticilor de Film pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar – Laura Dern
- Premiul criticilor de film din New York pentru cea mai bună actriță în rol secundar – Laura Dern
- Premiul BAFTA pentru cel mai bun design de costume – Jacqueline Durran
- AACTA International Award pentru cea mai bună actriță – Saoirse Ronan
- Premiul Societăţii Naţionale a Criticilor de Film pentru cel mai bun regizor – Greta Gerwig
Imagine vie a anilor ‘90, muzicalul Rent spune povestea unei generaţii care s-a luptat cu pandemia de SIDA, homofobia şi gentrificarea, o poveste plină de iubire, nedreptate şi song-uri pe Citește mai mult
„Nu prelucrăm trecutul, întotdeauna ieșim pe post de victime. Oare nu de aceea el se și repetă?’’ O mamă; o soție; un soldat; tanchist; o funcționară, un medic militar. Iată Citește mai mult
De-a lungul a şaizeci de minute, spectacolul sibian jucat preponderent în germană (cu intervenţii în română şi maghiară), prezintă cinci poveşti, cinci momente marcante din vieţile a cinci oameni diferiţi Citește mai mult
Perpetuăm o cultură a fricii în timp ce pe alocuri se trâmbițează corectitudinea politică și anumite mișcări încearcă să ne îndrume spre o practică mai sănătoasă care ar trebui, de Citește mai mult
Când un element al identităţii noastre ne garantează nerespectarea unor drepturi, elementul respectiv devine definitoriu, identitatea noastră devine disproporţional ataşată de eticheta care ne dezavantajează.
Când vezi Bog, metaforic vorbind, îți iei existența în propriile mâini și o așezi pe masa din bucătărie. Te uiți la ea ca un detectiv, o întorci pe toate părțile, Citește mai mult