Andrei Dósa, născut în Brașov, în anul 1985, a publicat patru volume de poezie: Când va veni ceea ce este desăvârșit (2011), American Experience (2013), Nada (2015) și adevăratul băiat de aur (2017) până să decidă să se-avânte în crearea unui roman.
„Când ne atingem, între noi se nasc particule de lumină, apoi raze.”
Acțiunea din Ierbar (2018, Polirom) are loc în “capitala în care oamenii își fac loc cu coatele și se urăsc de moarte.”, iar personajele sunt regizorul (care este și naratorul povestirii), scriitorul, filozoful, hackerul și Gabi. Cei cinci se completează reciproc, se-mbină în gânduri și gesturi, devenind, parcă, aceeași persoană: naratorul, așezat în mijlocul trăirilor sale, străbătut de nenumărate perspective, care, prin stilul fluent și ușor înțepător, prind formă și contur.
“Vreau pace și chill pe social, cu reversul prefer să mă ocup în singurătate.”
Cu o necontenită fluctuație între o veșnică monotonie și descrieri alimentate de „stimulenți mentali chimici”, Dósa apreciază că “în lumea reală, oamenii au atâtea mecanisme de apărare, atâtea dorințe și stări de spirit contradictorii, acționează de atâtea ori orbește, încât e greu să găsești o fereastră în lumina căreia totul să fie limpede.”
„O căldură chimică ne învăluie, valuri de endorfină ne traversează viscerele. Creierul face și el baie în hormoni buni.”
Petreceri la care “lumea se bâțâia în skinny jeans, meșe de păr strălucitoare, mișcate pe ritm, ochi plini de sclipiri robotice”, tripuri în care totul „e foarte bine, parcă sunt pe aeroportul etern, pe o bandă rulantă care urcă spre cer și se dizolvă în soare”, o lume în care “sunt numai scântei, în jurul meu e un roi rotitor de luminițe.”
“Sunt goluri mari de memorie, traversate parcă de filament de aur, cutii de sprayuri și ochelari de soare.”
Romanul Ierbar este despre “toți acei ani cu inevitabilul pogo dintre stările de exaltare socială și cele de depresie”, făcându-te să te simți de parcă ai răsfoi un album de poze prăfuit. Citești și ești împroșcat din toate părțile cu cele mai ciudate, amuzante, triste sau întrebătoare amintiri, empatizezi, râzi, te-ncrunți, zâmbești.
Iar dacă faci unul sau mai multe dintre lucrurile pe care le făceam și eu, nu e greșit, dar poate vei vrea să iei în considerare alte obiceiuri de lectură...
Dă-i o șansă cărții aleia de non-ficțiune pe care o ai pe raft de jumătate de an, dar dă-i o șansă cum trebuie: cu creionul în mână și caietul lângă Citește mai mult
Poemele lui Louise Glück, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, îți dau sentimentul că ți-ar împărtăși un secret...
În "Cronica vieţii mele", Bob Dylan ne dă o lecţie de muzică şi ne povesteşte despre întâlnirile esenţiale din viaţa lui...
O discuţie despre educaţia istorică, cavalerii templieri, patriotism şi reţele de socializare...
Chiar dacă nu ne putem întâlni mentorii faţă în faţă de fiecare dată, cărţile lor ne oferă o şansă unică să-i cunoaştem mai bine.