Undeva, departe, pe lângă oraşul cu cele 7 coline, Iaşi, dealurile adăpostesc satul Tăuteşti din Comuna Rediu. Aici locuiesc în jur de 150 de locuitori. Printre aceste case se află şi o Biserică, parohie a preotului  Vlad Andrei Chiriac. Aproape de începutul iernii am mers să îi facem o vizită aflând despre proiectele pe care le organizează în cadrul spaţiului religios.

 Preotul Vlad Chiriac este originar din Iaşi cu studiile la  Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Sf. Vasile cel Mare’’ apoi la  Universitatea Naţională ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iaşi. A hotărât că trebuie să îşi găsească un loc unde să aducă acea fărâmă de bine şi lumină ce începe să dispară de pretutindeni. A ales mica bisericuţă din satul Tăuteşti. Numărul mic de locuitori din sat  şi izolarea acestuia încurajează circulaţia mentalităţilor şi perspectivelor tradiţionale. Iar odată cu ele şi obiceiurile negative. Îşi doreşte ca, o dată cu el, să vină schimbarea în acest loc mic şi uitat de lume, Tăuteşti.

Preotul consideră că biserica este locul care adună oamenii laolată, inclusiv tineri şi copii cu potenţial imens ce pot aduce schimbarea. Din perspectiva sa,  spaţiul spiritual nu trebuie să fie unul clasic şi plictisitor, cu turle înalte şi construcţie rigidă şi impunătoare, ci unul modern, deschis şi raportat la era în care ne aflăm. Astfel, a iniţiat un proiect pentru a schimba construcţia şi a organiza diverse activităţi de educare a oamenilor din sat. În iunie, am fost invitaţi de preot, alături de o echipă de entertaiment pentru copii, să luăm contact cu tinerii din sat. Membrii echipei de petrecere, costumaţi în personaje Disney, au organizat activităţi interactive şi creative. Acesta este doar un exemplu. Iaşul găzduieşte anual un festival de carturi, astfel că preotul a adus şi acest tip de activitate în cadrul spiritual, pentru că, după cum ne spune el: ,,Dumnezeu este în tot şi în toate’’. La una dintre aniversările sale, a ales să sărbătorească cu enoriaşii şi a făcut un bufet cu fructe de mare, pentru a înţelege, atât tinerii cât şi adulţii, gusturi noi, pentru a cunoaşte altfel bucătăria. Oamenii au fost încântaţi.   

Lucrările la biserică încep din luna ianuarie. Planul prezintă un teren de joacă pentru copii cu spaţiu verde, un foişor pentru ateliere şi slujbe în aer liber, iar faţada bisericii va fi acoperită cu piatră. Vor fi plantaţi copaci, iar tot peisajul va fi ca o livadă ce invită oamenii la linişte şi spiritualitate.

 Povestea preotului nostru ’’altfel’’ se conturează după terminarea Facultăţii de Teologie. După o zi lungă cu  multe vizite, alături de soţia sa, a trebuit sa aleagă unde va fi preot. Biserica Tăuteşti era cea din urmă. Preotul ne povesteşte că totul s-a întâmplat la un apus de soare special, iar energia locului şi liniştea erau acel ceva pe care îl cauţi şi nu de multe ori îl găseşti. Alegerea i-a aparţinut soţiei. Preotul i-a spus că ar fi bine ca ea să aleagă locul pentru că parohia va fi a doua lor casă. ,,Astfel ea, simţind în curtea Bisericii că acolo ne este locul m-a îndemnat să fiu de acord cu ea şi am răspuns da fără ezitare, fără să gândesc. Am ales doar cu inima şi încrederea în ea şi Dumnezeu.’’, ne povesteşte senin preotul. 

Satul este locuit de o mână de oameni. Comunitatea duce multe lipsuri şi are nevoie de multe, fapt care l-a motivat pe Vlad Chiriac. ,,Numărul mic de oameni nu a fost o piedică. Acolo unde sunt 2 sau 3 oameni, acolo este şi Hristos.’’  Alături de soţia sa, dascălul şi paraclisierul, erau 4 oameni, un număr demn de o mică schimbare.  În zona de desfăşurare sunt şi proiectele şi planurile sale, iar preotul Chiriac nu se dă deoparte din ale prezenta.

În discuţiile cu el ne-a povestit cum mulţi nu au crezut în proiectul său şi au văzut totul ca o nebunie, un curaj. Dar cu toate acestea consideră că Dumnezeu este prezent şi în nebunia lui. În tot şi în toate. Ne sfătuieşte să nu ne mirăm că a adus carturi sau persoanje Disney în spaţiul bisericesc. Au şi acestea o relaţie cu biserica. Sfânta Liturghie ascultată cu atenţie vorbeşte de astfel de activităţi de relaxare din viata sfinţilor, trebuie doar să fim atenţi. Nimic nu este nou, totul s-a mai facut, dar sub o altă formă, raportate la vremurile de atunci.

Biserica din satul Tăuteşti este un nucleu al locului. Printre pământurile semănate, liniştea dealurilor şi casele ici colo presărate, acest loc este centrul comunităţii. ,,Reprezintă un steag al demnităţii care încă nu a cazut, este cârpit, dar curat. Iar în scurt timp construim unul nou.’’ Acest steag îl vede bine înfipt în nişte ,,pamânturi ale neamului românesc’’. Pământurile goale din jurul său nu îl sperie, ba chiar îl liniştesc. Le asociază cu sângele eroilor vărsat în luptele ţării. ,,O zi de primavără senină de la răsărit până la apus, mie mi-au „vorbit”. Să stai şi să asculţi pe fiecare întelegi de ce preotul trebuie să se roage pentru ei şi pentru cei vii. Am promis că stau 50 de ani acolo, mai sunt 45.’’

În comunitate schimbările nu ezită să apară. Oamenii îşi schimbă gândirea şi aspiraţiile. În familia tradiţională la sat este cunoscut faptul că uneori partea feminină trebuie să fie statornică, iar cuvântul bărbatului trebuie să îi fie un ghid.  Însă noile vorbe ale preotului, rostite ca print-un clopot, adună alte energii. Pildele şi predicile sale sunt povestite cu alt cuvânt, cu alte înţelesuri, familia tradiţională românească  din sat s-a mai schimbat. Adesea bărbaţii au venit şi au vorbit cu preotul că atitudinea soţiei s-a schimbat. Multe dintre femei încep să îşi caute locuri de muncă şi au curaj să aibă dorinţe. Chiar şi bărbaţii au altă atitudine faţă de familie. Dacă înainte unii dintre aceştia aveau obiceiuri mai puţin creştine, acum acestea se mai pierd, iar energia lor este îndreptată spre copii şi familie. Încep să îşi înfrumuseţeze casele şi îşi muncesc pământul.   Copiii au început să meargă la şcoala, îi povestesc preotului visuri măreţe pentru ei, dar nu irealizabile. Ca în orice loc fără oridine, înainte satul avea obiceiurile sale imorale, circuitul său de bârfe, gandul ’’sa moara si capra vecinului’’, crasma din sat nu avea scaunele libere prea des,  şi aşa mai departe. Insă încet schimbarea se simte. Oamenii sunt mai uniţi şi mai deschişi, încep să înteleagă noi perspective, se intereseaza cand se mai organizeaza activitati pentru cei mici.

Am vorbit în sensul acesta cu una dintre femeile comunităţii. O mamă cu 11 copii. Vine adesea la biserica şi îl ajută pe preot la curăţenie. Ne povesteste ,,că de când preotul a venit în sat, nu se mai simt uitaţi’’. Au întâlnit tot mai multe persoane ce vin să îi ajute şi se creează legături. Chiar şi întâlnirile after school le-au creat un nou apetit pentru educaţie copiilor. Simt că au o şansă.

La o a doua vizită a noastră, preotul a făcut o masă cu fructe exotice pentru copii. Iar după slujbă, au descoperit noi gusturi şi au mai stat de poveşti. Fructele au fost donate de una dintre fostele sătene. Bunicii săi sunt din Tăuteşti, iar toate aceste dealuri pustii sunt imagine a copilăriei sale. Preotul a creat un circuit de energie, iar prezenţa sa aici aduce tot mai mulţi oameni ce îi calcă pragul satului.

Parohia acum se află sub proiectul în desfăşurare. Printre descurajări, printre părerile împărţite ale conducerii bisericii şi printre dealuri pustii, proiectul peste noapte mai face câte un pas. Oamenii din Tăuteşti se schimbă de la zi la zi, îmbrăţisează noi forme de educaţie, noi aspiraţii.

Jurnal de voluntar: O zi de intervenţii la SMURD

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Jurnal de voluntar: Povestea mea de voluntar – „Un nou început!”

Cum era treaba cu...să faci în fiecare zi ceva de care ți-e frică? Ei bine, mie mi-a fost frică de liceu, până cand mi s-a dăruit ceva!

Lucruri care mă supără

Observ că dialogul ne sperie pe noi toți. Etichetăm o mulțime de subiecte drept tabu pentru că ne e frică să ni le asumăm în totalitate. Ne e rușine să Citește mai mult

Jurnal de voluntar: O poveste despre copiii speciali

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Fundaţia Charis vine în ajutorul copiilor defavorizaţi din Floreşti

Fundația Charis depune eforturi considerabile pentru a investi în copii, oferindu-le speranță și ajutându-i să facă schimbări benefice pe termen lung.

Jurnal de voluntar: Puterea de a fi om

Trăirile interioare, pacea și liniștea pe care le ai după ce ajuți pe cineva, după ce faci o persoană să zâmbească, să râdă, să fie bine, sunt adevăratele comori ale Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

2 comentarii

  1. Multumim pentru vizita.Va asteptam si cu alta ocazie la o cafea.

    1. Felicitări! Un gând bun si o apreciere deosebită pentru tine și pentru părinții tăi! Mă bucur pentru ce ai realizat, sunt încântat de prezentarea frumoasă și riguros făcută de autor și chiar aș dori să cunosc mai multe din preocupările voastre. Cu respect, Vasile Nedelcu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *