În general, talentul este atât de rar, încât e mai probabil ca mediocritatea să fie luată drept strălucire decât geniul să rămână nedescoperit.

  – Charles Saatchi, Mă cheamă Charles Saatchi și sunt un artoholic

Unele cărți au calitatea de a te face să te simți cool în timp ce le citești. Cum se explică, nu știu exact, dar e probabil efectul combinației dintre inteligență și umor pe care îl guști. Unul dintre cei mai apreciați colecționari de artă ai lumii, Charles Saatchi, fondatorul agenției de publicitatea Saatchi & Saatchi răspunde în cartea Mă cheamă Charles Saatchi și sunt un artoholic(Editura Pandora, 2017) la întrebările jurnaliștilor, criticilor și oamenilor din public despre: „artă, publicitate, bani, Dumnezeu, familia regală, muncă, pedeapsa cu moartea, religie, copii, sexualitate, relații, căsnicie, educație, design interior, ziare, televiziune, teatru, îmbrăcăminte, droguri, umilință, prietenie, homosexualitate, psihiatrie, rasism, divorț…” – încă puțin – „…jocuri murdare, Hollywood, pace interioară, mașini, politică, petreceri, pornografie, muzică, vise, fotbal și alte secrete.”

Charles Saatchi, evreu irakian stabilit în Marea Britanie, născut în 1943, personalitate complexă, ironică, adesea amară, cu răspunsuri uneori foarte ample, alterori expeditive,cu un apetit nesfârșit pentru artă contemporană, devotat artei și susținerii ei,profund împotriva lipsei de autenticitate și a ipocriziei,fără jenă când trebuie să vorbească de lipsa de milă a artei și a rezistenței ei în timp, face un portret (foarte subiectiv) al mediului artistic britanic și nu numai, dar și al societății actuale, cu ciudățeniile, snobismele, modele și propagandele ei. Oricum, această introducere ar putea fi foarte bine ignorată, el însuși spunând la începutul cărții: „Cui îi pasă cum sunt descris eu? În marea ordine a lucrurilor, colecționarii de artă sunt destul de insignifianți. Arta este ceea ce contează și dăinuie.”

Arta poate fi văzută ca o ieșire din burghezie. Întrebat care este rostul artei, Saatchi răspunde: „Să nu ne crape ochii din cauza filmelor și emisiunilor de televiziune mizerabile la care ne mulțumim să ne uităm în restul timpului.” Prin urmare, arta apare ca o modalitate de a ne înnobila sau de a ne scoate din amorțeala dulceagă pe care ne-o oferă canapelele noastre comode și serialele relaxante de pe Netflix. Arta e opusul lor.

Întrebat ce crede despre încălzirea globală, nu ezită să spună că „e o absurditate, desigur, dar îi face pe oamenii drăguți să se simtă mai bine pentru că fac ceva pentru planetă. E o vanitate grotescă să crezi că omenirea și «amprenta noastră de carbon» au mai mult impact asupra viitorului Pământului decât Natura, care ne supune voinței ei după cum consideră de cuviință. Ar fi doar o modă inofensivă, numai că din cauza ei Occidentul cheltuie acum trilioane de dolari ca să fie «mai verde», cu binecuvântarea sufletelor grijulii și a Protoculului de la Kyoto, în timp ce mare parte a lumii trăiește în sărăcie cruntă sau pur și simplu moare de foame.”

Despre lecții de viață și găsirea unui bun echilibru între muncă și viață, se exprimă pe scurt: „Să lucrez doar la ceva ce nu resimt a fi muncă. Călătoria e doar dus. Nu există și retur.”

Cartea este o plăcere tomai pentru că îmbină atât de multe teme (le-am enumerat deja mai sus), trecând de la nuanțele artei (aparent sau nu doar aparent deconectată de timp sau eliberată de el) la subiecte personale (chiar de tipul „Vă mai amintiți primul sărut?”) și la probleme și contradicții ale vremurilor actuale (opțiuni politice, conflicte la nivel mondial…). Cred că un lucru important pe care îl accentuează e că artiștii contemporani sunt, într-o măsură, la fel de importanți ca cei deja consacrați; arta contemporană are potențialul de a deveni consacrată și de asta trebuie susținută și pusă în lumină. Cine rămâne și cu ce – asta se va afla după ce trece suficient timp.

În loc de încheiere, las alte câteva citate din carte:

„Uneori trebuie să cumperi artă care nu are nicio valoare pentru altcineva în afară de tine, doar pentru că-ți place să crezi în ea.”

V-ați născut în Bagdad. Care este părerea dumneavoastră despre război și despre suferințele poporului irakian după ce Bush și Blair au decis să invadeze țara?

– Saddam era, evident, un psihopat sinistru, însă există atât de mulți măcelari detestabili care conduc părți ale lumii, de ce să te iei tocmai de el? Fie îi omori pe toți și pui CIA să conducă lumea, fie îi lași pe toți cei de teapa lui Saddam în pace să-și tortureze și să-și omoare popoarele. Alege tu. Dar te rog, nu spune ONU, ei nu fac altceva decât să aplaude.”

„Fără a fi prea insensibil, mulți artiști dobândesc o largă recunoaștere pentru că mor înainte ca opera lor să apuce să se învechească și să se repete.”

„Care este cea mai vinovată plăcere a dumneavoastră?

–  Dacă e o plăcere, ce legătură are cu vinovăția?”

„Cu riscul de a fi linșat – din nou – de oamenii din zona artei, eu nu cred că mai este nevoie să păstrăm tablourile pentru națiune cu prețul susținerii noii arte. (…) Este mult mai important să-i sprijinim pe artiștii în viață.”

Mi s-a spus că sunt pe o listă de așteptare de șapte luni la un spital de stat pentru o operație la genunchi. E doarte dureros, dar nu-mi permit să merg la privat. Aveți vreun sfat?

–Îmbogățiți-vă sau mergeți cu bastonul. Îmi pare rău, dar ăsta este tipul de societate atentă cu cetățenii pe care l-au creat politicienii noștri.”

Ce v-a atras spre lumea artei și ce v-a făcut să vă păstrați interesul?

–Nu sunt interesat de lumea artei. Sunt interesat de artă.”


„(…) odată ce ai cumpărat ceva ce nu încape în casa ta și trebuie să fie ținut într-un depozit de artă, ai devenit în mod oficial colecționar de artă.”

Care este lucrul pe care v-ați dori acum foarte mult să-l puteți cumpăra?

– Biletul către rai.”

Emanuel Iavorenciuc şi Istoria pe răzătoare

O discuţie despre educaţia istorică, cavalerii templieri, patriotism şi reţele de socializare...

Un monde modianesque

Citind tot mai multe cărți a le lui Modiano, se declanșează în tine o foame de a te impregna din ce în ce mai mult de universul lui.

Un bărbat pe nume Ove şi o carte plină de speranţă

Un bărbat pe nume Ove spune povestea unui om simplu, fermecat de ordine şi disciplină, care a privit de prea multe ori moartea în ochi. De atât de multe ori Citește mai mult

Frumusețea austeră a lui Louise Glück – câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură

Poemele lui Louise Glück, câştigătoarea premiului Nobel pentru literatură, îți dau sentimentul că ți-ar împărtăși un secret...

Povestea mea, povestea noastră. Devenind Michelle Obama

Chiar dacă nu ne putem întâlni mentorii faţă în faţă de fiecare dată, cărţile lor ne oferă o şansă unică să-i cunoaştem mai bine.

Banal sau genial? O carte care chiar (te) motivează

Nu ne mirăm de ce fizica, chimia și biologia devin înfricoșătoare și anoste, iar copiii se refugiază discret în ecranele calculatoarelor, devenind victimele entertainmentului pasiv. Dacă nici una din sfere Citește mai mult

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *