Aud oameni, zi după zi, plângându-se de povara  societății pe care o poartă pe brațe, fără a ști că o pot așeza deoparte de câte ori doresc. În timp ce adolescenții aleargă ca niște nebuni desculți pe acoperișuri, căutând unul de pe care să își poată testa aripile proaspăt descoperite… Cu toții am crezut odată că putem zbura. Puțini știu că unii chiar au reușit.

O căutare a Marelui Necunoscut e pe buzele tuturor, după cum spunea un autor.

Sinceri, muncitori, plini de entuziasm, neobosiți și înfiorător de frumos de nebuni, așa i-am găsit pe cei din Kid A. Pe strada Berăriei la numărul 6, în componenta studioului Crystal Dance, trupa de dans contemporan Kid A își desfășoara activitatea de cinci ori pe săptămână a câte trei ore.

Trupa, înființată de Nicolas Adrian, poreclit DK, se mândrește ca fiind singura trupă de dans contemporan experimental din Cluj Napoca.

I-am putut vedea la concursul Românii au Talent, difuzat pe ProTv, din anul 2015, unde au ajuns până în finală. I-am întâlnit pe Alla – Paula Moldovan – fostă membră a trupei Kid A, în finala aceluiași concurs, din anul 2018;iar pe Francesca Dulca, membră actuală, participând în 2019.

Kid A, după cum au mărturisit și membrii trupei în interviu, nu este doar o trupă de dans, ci este un concept, un sentiment.

În această lume ciudată, în căutarea propriului lor necunoscut, trupa Kid A nu a așteptat să găsească un acoperiș potrivit, ci l-au asamblat singuri. Îi putem vedea acum zburând prin sala lor de dans, împărțind energie. Sunt tineri, visători, neînfricați, și plini de pasiune.

Alegerile muzicale mai puțin obișnuite se asortează stilului lor nonconformist de a-și practica arta. Ei sunt cei ce au instalat the 7concept (conceptul celor șapte) în România. The 7concept se referă la cele șapte reguli care stau la baza oricărei improvizații coregrafice. Trupa Kid A recrutează visători. Oameni în căutarea unui loc de care să aparțină, sau din care să învețe despre ei înșiși. Cei ce caută o modalitate de a se exprima, cei ce vor să își testeze limitele și să le întreacă. Trupa Kid A făurește acoperișuri și te învață cum să îți descoperi proprile aripi.

Pentru a-i cunoaște mai bine și pentru a afla mai exact cu ce se ocupă această trupă de dans contemporan, am luat un interviu membrilor actuali ai trupei Kid A și fondatorului ei:

R.S.: DK, fiind fondatorul trupei, îmi poți spune când și cum a luat naștere această trupă?

DK: Am început Kid A în 2012. Pe atunci nu aveam un țel. Primul motiv pentru care am început a fost pentru că nu exista încă o trupă de dans contemporan. Exista și atunci trupa Jump-in, dar nu practicau tipul de dans contemporan spectaculos pe care îl căutam eu. Am început Kid A în T-Dance, cu o grupă de cinci oameni. Inițial a fost o trupă experimentală, eram o combinație de breakdance, teatru, dans, dar nu aveam un stil anume, cum avem acum, atunci aveam pur și simplu dorința de a ne exprima. Asta era ideea principală a  Kid A, un loc în care oamenii mai ciudați să se poată exprima, mai ales că sunt mulți dansatori care nu își găsesc locul și stilul.

R.S.:De ce ai început această trupă?

DK: Eu am început trupa dintr-o obsesie pentru muzică. Nu a avut nici-o legătură cu dansul. Îmi plăcea dansul, dar nu eram așa bun. Eram pur și simplu obsedat de felul în care se exprimă muzicienii, de cum pot spune ceva atât de clar prin muzică și mi se părea că prin dans nu poți exprima ceva la fel de clarca prin sunet. Eram curios, mă întrebam cum poți face un corp să semene mai mult cu muzica, decât cu un corp care se mișcă?

R.S.:Pentru ceilalți membri, când și cum ați intrat în trupa Kid A?

Francesca Dulca: Eu am fost la un workshop, știam că DK se întorsese din America atunci. Erau o sută de oameni prezenți, iar mie îmi era super frică. Era ceva nou, eu făcusem hip-hop înainte. Am observant că acela era un loc în care mă puteam deschide și în care mă puteam regăsi. Am mers la câteva antrenamente, până când am avut primul meu spectacol cu ei, la cinema Florin Piersic. De acolo pot spune că știu ce înseamnă feeling-ul Kid A, pentru că, chiar dacă nu știam să dansez atât de bine, era un sentiment care mă ghida și nu mai simțisem asta înainte, Din spectacolul acela am știut că e pentru mine și că nu pot face altceva în afară de dans. De atunci s-au întâmplat foarte multe.

Victor Groza:Eu am fost întotdeauna mai ciudat și am simțit nevoia de a mă exprima. Am fost întotdeauna subestimat, de când eram mic. Am dat de ei pe internet și am simțit că e ceva diferit și că (dansul) e un mod foarte bun de a exprima ceea ce simt și ceea ce am trăit până atunci. La început eram foarte timid, mă forțam să intru în sală și mă ascundeam undeva, iar acum, pe parcurs, îmi dau seama că tot mai tare vreau să fac asta și tot mai tare vreau să ies în față și să arăt cât mai multe. E vorba și de stilul pe care îl avem, pentru că e foarte diferit și unic. Consider că pe mine mă descrie foarte bine stilul acesta, în ideea în care mă pot folosi de el ca să resimt anumite trăiri, sau să simt altele, sau pot să devin cine vreau, oricine, prin dans. 

David Micu: Am intrat în Kid A acum doi ani. Am venit pentru că eram curios să văd ce se întâmplă și din curiozitatea asta a început să îmi placă, iar acum vreau să o duc la o performanță. Mi-am schimbat stilul de atunci, eram focusat pe hip-hop, dar am realizat că mă definește mai mult contemporanul.

R.S.:Ce te-a convins să rămâi în această trupă?

David Micu: În primul rând dansul contemporan și în al doilea, persoanele și nivelul la care am lucrat  și lucrăm întotdeauna.

Francesca Dulca: Kid A e pur și simplu un sentiment, mai mult decât o trupă.

DK: E ceva ce se creează, dar nici noi nu știm exact ce e. Nu pot spune că e din cauza a ceea ce dansăm, e pentru că fiecare persoană care vine își lasă energia, iar asta creează o bulă de energie continuuă. Ne apropiem foarte tare de teatru, de asta nu pot spune că doar dansăm sau facem muzică, e pur și simplu arta de a te exprima liber.

Darius: Eu am intrat în trupă de o lună și pot spune că m-a schimbat complet. Am mai multă energie și la lucru și acasă, peste tot. Eu am mai dansat înainte, dar acasă, încercam să dansez freestyle, exact cum simțeam eu pe piesa respectivă, timp de vreo 3-4 ani. Apoi am vorbit cu DK, l-am întrebat dacă se mai fac dansuri și a spus da. M-am gândit: De ce nu?

R.S.:Care a fost primul vostru contact cu dansul, sau când ați descoperit că vă place să dansați?

Francesca Dulca: Practic noi când am dat de Kid A ne-am dat seama ce înseamnă dansul, până atunci am văzut ce înseamnă să te miști. Eu atunci (la workshop) mi-am dat seama că îmi place dansul.

Victor Groza: Eu am făcut un an de breakdance înainte de Kid A. Momentul când mi-am dat sema că îmi place și că pot face ceva cu stilul acesta a fost la al doilea antrenament Kid A, la Genesis, când DK ne-a pus să dansăm cu ochii închiși și picioarele lipite de podea. Și-a dat seama că eu sunt foarte timid și nu o să dansez în fața oamenilor. Când ne-a pus să facem exercițiul acela, mi-a dat puțină încredere în mine, că nu o să ne vadă nimeni. Am început să dansez, ca și cum aș fi fost singur și parcă m-am pierdut în momentul acela. M-am descărcat. În timp ce dansam, DK i-a oprit pe toți din sală și i-a pus pe jos în fața mea, când mi-am deschis ochii i-am văzut pe toți, toată lumea aplauda, eu nu știam unde să mă  ascund mai tare. Eu de fapt făcusem un solo în fața întregii săli.

DK: Eu vin de la țară. Locuiam pe un câmp. Pe o rază de 2-3 km nu era nimic, doar casa noastră. Întotdeauna am avut o atracție pentru muzica mai ciudată, ascultam U2, Radiohead, dar nu asta se asculta la noi în țară, la noi era 3SudEst. Aveam o nevoie să mă exprim cumva. Nu aveam prieteni. Și, într-o zi, m-am dus pur și simplu afară pe iarbă și m-am pus în cap. Doar așa. Și pur și simplu, it felt right. Bine, nu mi-a ieșit, dar și ideea că m-am pus să fac ceva și nu a ieșit, dar urma să fac ceva să îmi iasă, să lucrez pentru asta, mi-a dat un scop, parcă asta am căutat toată viața.

R.S.:Câți ani aveai atunci?

DK: În jur de 12-13.

R.S.: V-a ajutat dansul să vă exprimați?

DK: În cazul meu, eu  nu simt că mă interesează orice altceva în afară de artă. Nimănui nu i-a păsat de mine până nu am fost cineva și asta mi-a oferit o mască pe care o port și după care oamenii mă recunosc: el e bun în ceea ce face. Pe mine m-a ajutat, mi-a dat un loc în societate și mi-a dat puterea să fac ceva.

David: Dansul pe mine m-a ajutat, ca persoană, cu disciplina pe care o am acum și pentru stilul de viață. Pentru că dimineața când mă trezesc, am zâmbetul pe față, sunt fericit.

Francesca: Eu, când trebuie să dansez în fața oamenilor, am tendința să fac ceva spectaculos. Oamenii se așteaptă la ceva „wow”. Când fac improvizații și sunt singură, nu caut să fac lucruri incredibile. Îmi dau seama în momentele acelea de cum mă simt și încerc să fiu sinceră. Dacă m-am simțit într-un anumit mod în ziua respectivă, atunci pot să pun energia aceea în moment, să o transform, indiferent cât ar fi de negativă, în dans. 

DK: E ceva interesant ce se întâmplă când performezi. Noi devenim un refugiu pentru public. Toți au slujbe normale și au o rutină de care nu sunt foarte mulțumiți. Ei caută cumva un refugiu în oamenii care se exprimă liber și vor, pentru câteva secunde, să fie ca noi.

Darius: Eu mă exprim într-un fel (prin dans) dar foarte ciudat. Odată a intrat colegul meu de apartament peste mine când dansam și a zis „ce-i greșt cu tine?” Pentru că sunt foarte expresiv când sunt singur. Dar îmi place și mă descarcă de energie și emoții. E ca și cum le-aș lăsa într-un sertar.

R.S.: Îmi poți spune, pe scurt, o definiție pentru the 7concept?

DK: Am lucrat foarte mult pe improvizații cu foarte multe persoane și, indiferent dacă erau sau nu dansatori, era interesant că ceva se reproducea și toată lumea ajungea în același punct. Asta mi-a dat ideea că există anumite reguli acolo pe care oamenii le urmează fără să își dea seama. Ca un instinct. Mă obseda întrebarea: cum putem să nu le urmăm așa? Pentru că atunci când improvizezi, dar de fapt reproduci anumite lucruri, de fapt nu improvizezi . Duci o linie care îți e implantată în subconștient. Am vrut să rup ideea asta de a crede că ești liber, când de fapt nu ești. Dansam liber, dar ajungeam în același punct, ceea ce mie mi-a dat de înțeles că noi de fapt știm ce facem fără să ne dăm seama. Atunci am creat șapte reguli, șapte concepte, care ne-au ajutat foarte mult. Pare izolat când spun „reguli”, dar după ce am stat pe fiecare în parte și apoi le-am legat cum am vrut, s-a întâmplat ceva în sală la care am rămas cu toții tablou. Era un joc, se reproduceau mișcări, dar non-stop se ajungea altundeva. Ce mi s-a părut cel mai incredibil e cât de ușor îl prindea oricine. Oricine care nu mai dansase și venea în sală, se uita și automat știa ce să facă.

R.S.: După șapte ani de activitate, în ce stadiu se află Kid A în prezent?

DK: În șapte ani am schimbat, fără să exagerez, peste o sută de membri. Acum suntem o trupă de cinci oameni și mai avem colaboratori. Kid A, în ultimii trei ani, a fost într-un stadiu foarte experimental, pentru că am început să creăm the 7concept și a fost o perioadă lungă de research. Simt că nu am încheiat încă aria aceea și, pe lângă asta, eu am început o nouă arie cu muzica, nu știm încă în ce direcție ne îndreptăm cu ea. Încercăm să le îmbinăm.

R.S.:Ce sfaturi ați oferi persoanelor care nu au mai dansat, dar vor să înceapă?

DK: Una dintre greșelile care se fac în ziua de astăzi e că oamenii merg la cursuri de balet, hip-hop și unii sunt foarte talentați, dar alții pur și simplu nu sunt făcuți să prindă anumite mișcări. Sfatul meu e ca înainte să se apuce de dans, să danseze pur și simplu în felul în care se simt ei bine. De multe ori îți place să dansezi dar crezi că nu ești bun pentru că nu poți prinde o coregrafie. Aș spune să caute movement-ul lor, înainte să îl caute în viața altora, pentru că totul e dans. Prima dată să înțelegi că toată viața te-ai mișcat, ai mâncat, ai gesticulat, acela e movement-ul pe care trebuie să îl prinzi la început și după orice altceva.

Victor:Dacă nu ai un stil anume pe care îl vrei, e bine să mergi la class-uri ca să îți dai seamace îți place, dar să nu lași ceeace ți se predă să te definească pe tine. Probabil că profesorul îți predă ce știe el, dar nu e întotdeauna ceva general. Kid A e un loc bun în care poți învăța cum să te exprimi într-un spațiu liber.

Darius: Să își pună o piesă, piesa care le face mereu piele de găină, să o asculte de câteva ori, să își imagineze cum s-ar mișca pe piesa aia și să imite.

R.S.:Ultima întrebare, de ce„Kid A”?

DK: „Kid A” vine de la numele albumului lansat de Radiohead, cu care și-au schimbat direcția, după ce suferiseră de un burnout.

Rezistența Fresh Start sau Restul vieții noastre

În Restul vieții noastre simți o curiozitate și un elan molipsitoare, care încheie o înșiruire de povești despre traumă și abuz într-un mod plin de speranță.

99,6% – un non-spectacol hyggelig

Non-spectacolul 99,6% doreşte să provoace conversaţii despre identitate, despre ce ne aseamnănă şi ce ne diferenţiază.

„The Hater” sau dovada că aparențele înșală

The Hater: Așteaptă-te să te simți incomod de multe ori pe parcursul celor două ore. Așteaptă-te să-ți fie satisfăcută dorința de a întrece limitele (nu cred că o vei mai Citește mai mult

Să nu ne crape ochii – Charles Saatchi nu doar despre artă

În general, talentul este atât de rar, încât e mai probabil ca mediocritatea să fie luată drept strălucire decât geniul să rămână nedescoperit.

Ce am căutat eu este ceva dincolo de cuvintele ”scop”, ”obiectiv”, ”impact”

Pentru multe persoane „blocate” în vacarmul marilor orașe, viața la sat sau într-un oraș mic a ajuns să aibă un farmec boem, de ținut calm și primitor unde poți să Citește mai mult

Jurnal de voluntar: Fundația Charis

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să fii voluntar? Prin proiectul Volunari la Manşă, am adunat poveştile emoţionante a 7 voluntari dornici să ajute!

Arată-le și celorlalți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *